Vorbitul în public nu mai este o opțiune. Pentru marea majoritate dintre noi, cei care vor să iasă în față, să avanseze pe scara ierarhică și să obțină statutul social mult dorit, evenimentele de public speaking, conferințele, ședințele cu mulți participanți și alte întâlniri de afaceri au devenit o banalitate. Și totuși…cum faci să îți controlezi emoțiile atunci când vorbești în fața publicului?
Deși poate fi destul de greu de crezut, există oameni care își cunosc foarte bine atribuțiile, oameni 100% ancorați în profesia lor, tot timpul la curent cu ceea ce se întâmplă în domeniu, oameni cu idei sclipitoare și o minte dibace. Acești oameni pot rămâne în umbră dacă nu învață să scape de track-ul de scenă. Acesta este motivul pentru care și tu ar trebui să te înscrii la un curs cu Amalia Sterescu. Trenul nu o oprește de multe ori pe același pe peron. Află, deci, cum să îți controlezi emoțiile citind articolul până la final.
Urmează un program de specialitate
Nu e ușor să performezi în public speaking și nici nu trebuie să o faci la nivel înalt, dar un curs de specialitate te va ajuta enorm să faci cunoștință cu propriile emoții, să le înțelegi și să înveți să preiei controlul asupra lor. Specialiștii sunt pregătiți să îți ofere cele mai bune sfaturi și instrumente pentru a deveni cea mai bună versiunea a ta. Până la urmă, trebuie doar să îți dorești.
Nu te baza pe spontaneitate
E bine să fii spontan, dar nu aici. Chiar și cei mai cunoscuți speakeri ai lumii își aștern gândurile pe hârtie. Scrie-ți discursul, reevaluează-l și corectează-l dacă este nevoie. Poți începe prin a trasa ideile principale, urmând să completezi cu paragrafe, mai scurte și mai lungi, pentru fiecare în parte.
Exersează discursul acasă
Repetiția e mama învățăturii. Cunoști această replică? O auzeam cu toții în clasele primare. După ce ai scris discursul, urmează partea în care acesta trebuie repetat. Citește-l cu voce tare, învață-l asumă-ți fiecare cuvânt, repetă în fața oglinzii și în fața apropiaților. E bine să primești câteva păreri cinstite.
Odihnește-te și ai grijă la alimentație
Dacă nu dormi bine, nu îți poți stăpâni emoțiile. De asemenea, se recomandă să nu te înfometezi doar pentru a arăta bine pe scenă. Dacă organismul tău nu rezistă foarte mult timp fără mâncare, s-ar putea să te simți rău și la fel de rău să pară și discursul tău.
Nu intra în panică
Îți amintești când ai scris discursul? Era cineva lângă tine? Nu intra în panică dacă omiți ceva. Audiența nu poate ști cum arată discursul tău pe hârtie. Poți reveni cu o completare subtilă și naturală, fără să te agiți prea mult.
Păstrează o atitudine pozitivă
În public speaking nu există loc de frustrări și energie negativă. Răspunde cu calm și pozitivism tuturor întrebărilor, menține-ți calmul și nu uita regula de aur: cat timp te afli pe scenă, tu deții controlul.
Practică tehnici de respirație
Tehnicile de respirație te vor ajuta foarte mult în drumul tău spre a depăși emoțiile negative. Găsești o mulțime de sfaturi și modele pe internet. Ai putea chiar să introduci aceste tehnici în rutina de dimineață. Te vei simți mult mai bine.
Obișnuiește-te cu locul prezentării
Dacă ai posibilitatea de a vedea locul prezentării înainte, ai face bine să arunci o privire în sală. Așa te poți familiariza cu scena, cu spațiul și, până la urmă cu atmosfera care se va crea în momentul prezentării.
Așadar, emoțiile fac parte din noi, doar că trebuie să învățăm să le transformăm în reale avantaje. Emoțiile negative ne pot ține pe loc.