Cornel Ilie și trupa Vunk au împlinit 30 de ani de carieră. Au sărbătorit prin filmarea unui videoclip inedit la piesa „Un sărut sărat și-un răsărit', în sediul central al băncii ING din București.
În cadrul unui interviu oferit, în exclusivitate, pentru UNICA.ro, Cornel Ilie (48 de ani) se lasă purtat pe aripile nostalgiei și amintirilor și ne povestește cum a început, chiar din clasa a IV-a, colaborarea cu Nicu Sârghea, alături de care cântă și azi în trupa Vunk. Artistul își aduce aminte de emoțiile primului concert Vunk, când, deși nu existau posibilități de promovare, spectacolul a fost sold-out. Mărturisește că nu ar schimba nimic la el sau la colegii de trupă și dezvăluie că, de un an, folosește Inteligența Artificială în producțiile Vunk.
De-a lungul celor 30 de ani de carieră, Cornel Ilie a reușit, alături de colegii lui de trupă, să facă din muzică un mod de viață fără să se gândească vreo secundă ce s-ar întâmpla dacă n-ar mai… cânta.
„Nu știam nimic când ne-am lansat și nimeni, la ora aia, nu te putea învățat ceva. Am făcut o tonă de greșeli pe care le-aș mai face fără nici cel mai mic regret', ne spune Cornel Ilie.
Cum a reușit să păstreze spiritul trupei Vunk la fel după 30 de ani, de ce refuză să urmărească trending-ul muzical românesc de pe YouTube, cum a depășit cele mai grele momente aflați din interviul oferit pentru Unica.ro, în cadrul căruia veți vedea și latura personală a artistului Cornel Ilie.
Tată a doi copii, solistul trupei Vunk recunoaște că învață, în permanență, lucruri de la fiul și fiica sa. Cezar, în vârstă de 5 ani, îi calcă pe urme și a învățat să cânte singur la tobe, iar Zara, în vârstă de 9 ani, este talentată la pictură și desen.
Anul acesta sărbătoriți 30 de ani de când ne aduceți emoția muzicii bune. Ce momente-cheie îți mai amintești din 1994?
Cel mai important este că în 1994 am avut concertul care ne-a stabilit, ulterior, cronologia. A fost primul concert unde am vândut bielete, lumea le-a cumpărat ca să ne vadă, chiar dacă mulți nu ne știau. Am închiriat sala Ion Creangă, undeva prin octombrie era. Oamenii umblau mult în jurul Pieței Amzei, la Romană. Era o eferfescență a genurilor de muzică rock, punk, ascultau Depeche Mode.
Noi am lipit afișe pe coloanele de la Piața Romană și la teatrul Ion Creangă, afișe pe care le scosesem la xerox. Asta a fost singura sursă de publicitate pentru că nu existau televiziuni muzicale sau comerciale. Nu existau decât câteva posturi de radio.
Și a venit lumea?
Da. Am lipit afișele cu o noapte înaintea concertului și a fost sold-out. A venit mai multă lume decât era capacitatea sălii iar noi nu înțelegeam ce înseamnă asta. Eram copleșiți, ne suiam pe scenă și veniseră niște oameni să ne asculte. Oameni care și-au rupt din timp și au dat bani ca să vină la concert. Am cântat împreună cu trupa Zob, eram prieteni.
Foarte important pentru noi a fost momentul în care s-a deschis postul Atomic Tv și piesa noastră, Independent, a devenit imnul postului. Erau multe trupe pe piață atunci și, totuși, noi am fost aleși. Am cunoscut acolo foarte mulți oameni care ne-au ajutat, printre care și Tudor Giurgiu. Acea perioadă ne-a deschis ușile și aripile.
Cum simți că v-ați schimbat din 1994 și până acum?
Nu ne-am schimbat foarte mult. Nucleul spiritului a rămas același. Noi am început să cântăm fără să avem vreo miză anume. Nu ziceam că trebuie să ne placă lumea, să ajungem la tv mai ales că, pe vremea aceea, nu prea aveai unde să ajungi. Nu exista industrie muzicală românească, singurele piese erau ori de muzică ușoară ori de rock. Noi am început să cântăm pentru bucuria noastră, eram mai curajoși, mai liberi dacă făceam asta. Ne foloseam de muzică pentru a comunica deoarece eram destul de timizi. Iar lucrurile astea nu s-au schimbat.
Azi suntem la fel de sinceri, de firești. Suntem conștienți că, de fiecare dată când urcăm pe scenă, este ca un vis pe care-l trăim. Suntem responsabili să ducem asta mai departe. Am învățat când să ne încingem și când să ne domolim. Și am învățat că nimic nu ne poate dărâma. Iar cel mai important lucru învățat este că poți face în viață ce-ți place fără să existe planul B. Nu am avut niciodată alt plan dacă nu ne-ar fi mers cu muzica.
Acești 30 de ani bănuim că n-au trecut fără provocări și schimbări. Cum ați reușit să le depășiți?
Cu convingerea că nimic nu ne poate opri. Orice s-ar întâmpla vom reuși să trecem peste. Au plecat membrii din trupă peste hotare, am rămas fără instrumente, la un moment dat simțeam că nu ne mai găsim locul. Dar totul trece dacă tu chiar crezi în pasiunea ta. Știi că vor exista momente când vei cădea dar știi că nimic nu-ți poate pune frână ca să te ridici.
Am învățat, în timp, cum să trecem peste provocări. De fiecare dată pasiunea este atât de mare încât nu ne punem problema că doar „până aici ne-a fost'. E ca o luptă pentru supraviețuire, cu ghilimelele de rigoare, nu-ți pui niciodată problema că s-ar putea să mori.
Când aveți opinii diferite cum ajungeți la un consens?
În general băieții au încredere în mine. Mi-am asumat de la început rolul de a hotărî sau de a provoca lucrurile. De a căuta idei și de a le pune în practică. A funcționat așa și am reușit să mergem înainte. Colegii mei au încredere în alegerile făcute de mine și în ideile mele. Dacă mai iese prost știm că e firesc să se întâmple asta, învăț și data viitoare facem mai bine.
Care a fost cel mai frumos concert pe care l-ați susținut? Sau cel pe care simți că nu îl vei uita vreodată, prin prisma emoțiilor trăite?
Sunt multe, dacă te referi la punctul de vedere al publicului sau la producția spectacolului. Cred că mi-a rămas, însă, în memorie, anul 2013 când am făcut al doilea concert la Polivalentă. Eu am început să cânt prin clasa a 4-a și așa l-am cunoscut pe Nicu Sârghea, cu care cânt și acum. La orele de muzică profesoara a vrut să facă o trupă a școlii și așa ne-am apucat de cântat.
În 2013 am invitat-o la concert pe doamna Corina Constantin, profesoara noastră. A venit, erau 5000 de oameni acolo veniți pentru noi și a fost un succes foarte mare. Dar faptul că ea a fost în sală și că ne-am văzut apoi în culise a fost extrem de emoționant.
Dar cea mai surprinzătoare întâlnire cu un fan?
Am trăit tot felul de momente, sunt tot felul de oameni de la care nu mă prea aștept să fie atât de fani și totuși se întâmplă. Îmi spun despre impactul nostru asupra vieții lor. În primăvară am fost într-un turneu și a venit un domn la noi. Avea vreo 60 de ani, foarte colorat îmbrăcat, se vedea că trăiește în străinătate. După concert mi-a arătat că avea tatuat un vers de-al nostru, ne-a spus că și fiul sau la fel. Era felul lor de a lega cele două continente pe care locuiau.
Aș putea să scriu o carte numai din întâlnirile cu fanii. Cumva reușim să mișcăm ceva în oamenii care vin să ne asculte. Știu oameni care au scăpat de depresie, și-au schimbat cariera complet. Oameni care s-au însănătoșit, clinic, pentru că au decis să facă ceva cu viața lor. Nu știu de ce, dar niciodată un artist nu este conștient că poate avea un asemenea impact asupra oamenilor. Consider că ăsta e binele suprem, când poți să ajuți pe cineva fără să ști c-o faci.
Ce ați schimba unii la ceilalți?
După atâta timp de bine nu prea ai vrea să schimbi ceva, să nu strici (n.r.- râde). La modul cel mai real suntem atât de bine unii cu alții încât nu se pune problema că poate nu ne place ceva unul la altul. Suntem împăcați cu noi, dormim bine noaptea, ne-am acceptat așa cum suntem, cu defecte, deci nu aș schimba nimic.
Ați integrat inteligența artificială până acum în activitatea voastră artistică? Ți se pare că evoluția tehnologică are mai multe avantaje decât dezavantaje în ceea ce privește domeniul muzical? Sau dimpotrivă?
Am început să integrăm orice fel de tehnologie în producția de spectacol sau video, că acolo merge. Și facem asta de foarte multă vreme. Acum explorăm toate instrumentele spectaculoase, vedem cum le putem folosi creativ și cum să nu lăsăm să preia AI ceva din ce facem noi. Ideea nu este să găseșți o aplicație care să facă bine ce tu deja faci. Ideea este să te ajute să faci mai bine.
De un an de zile folosim AI. Avem niște înregistrări de acum 30 de ani care sunt mai proaste, că nu știam atunci cum să facem. Acum le putem îmbunătăți, instrument cu instrument, folosind AI. Trăim niște vremuri spectaculoase.
Nu cred însă că AI poate lua locul unui artist. Nu poate să fie o sursă de entertainment. Te poți juca așa, dar nu cred că va ajunge niciodată să se exprime la fel de bine ca un om. Asta pentru că omul face greșeli, are defecte, minusuri la care toți empatizam. AI nu poate crea așa ceva și oamenii să empatizeze cu asta.
Ce părere ai despre trending-ul muzical românesc de pe YouTube?
Nu-l urmăresc, refuz să mă uit și să mă gândesc la asta. Este o lume paralelă despre care cred că nu există (n.r. – râde). ÎI văd efectele în comportamentul unor oameni. Nici măcar nu mă sperie pentru că toate cifrele alea mint. Nu spun că nu există genuri de succes sau artiști de succes, mai tineri și mai cunoscuți decât noi. Cred, însă, că un trend este un trend și atât, ca un val. Face parte din procesul de schimbare al societății.
Recent, ați lansat videoclipul piesei „Un sărut sărat și-un răsărit'. Ce ți-a plăcut cel mai mult la filmări?
Noi am filmat în sediul unei bănci, banca ING de pe Bd. Expoziției. Acest sediu este replica exactă a ceea ce am scris noi în albumul lansat în luna februarie, „De luni până duminică'. Piesele se întâmplă într-un bloc cu 8 etaje iar clădirea ING are tot 8 etaje, așa că am decis să filmăm în clădirea lor. Este fascinant să ai acces total în clădirea unei bănci, să-ți faci de cap cum se spune, și să ai toți angajații la îndemână. Pentru că, dacă nu știți, toți cei din clip sunt angajați ING. A fost o experiență nouă, inedită.
Cum a luat naștere colaborarea dintre Vunk și banca ING, propunerea a venit din partea voastră sau a lor?
Când am împlinit 25 de ani, în 2019, aflasem că și ING făceau tot 25 de ani. Ne-am văzut, întâmplător, să vorbim despre cum am putea lucra împreună. Așa că, acum 5 ani, noaptea, în același sediu de banca unde am făcut clipul acum, am complotat cu directorii de atunci să le facem angajaților o surpriză. Am pus o scenă în recepția băncii și, a doua zi, angajații au găsit o sală de spectacole. La ora 5 am început concertul și a fost ceva surprinzător pentru că sărbătoream, împreună, acei 25 de ani.
Au ținut minte și acum, la 30 de ani, ne-au sunat că și-ar dori un cântec care să marcheze această sărbătoare. Așa a ieșit pe piață acesta piesă. Noi cu vocea, ei cu angajații și decorul. Când am făcut noi 25 de ani de carieră piesa de atunci se numea Domnul Portocaliu și Mașină Timpului iar culoarea băncii ING era portocaliu. Avem destule în comun și prietenia asta poate să continue. Propunerea lor a venit foarte firesc și asta se simte în relaxarea tuturor celor implicați în acest proiect.
Ce-ți plăcea să faci când erai copil?
Exact ce fac și acum, am știut mereu ce vreau să fac. Am avut, de mic, acces la muzică pentru că părinții mei ascultau diverse stiluri. De la jazz la contry, muzică românească. Răzvan, fratele meu, a adus în casă muzica celor de la Beatles. Muzica era joacă mea atunci când eram copil.
Cum este tăticul Cornel Ilie? Ce ai învățat, până acum, de la Zara și Cezar?
Sunt foarte implicat, înnebunit după copii și după aura asta, tot ce înseamnă pasiunea de a fi tătic. Îmi place la nebunie, iubesc senzația și sunt la fel de jucăuș ca ei, devin prietenul lor de joacă. Uneori se joacă cu mine mai mult decât cu copiii de aceeași vârstă. Mă ridic mereu la mintea lor. Spun că mă ridic, deoarece copiii sunt mult mai inteligenți decât orice adult. Pe parcus, însă, ceva ne blochează această inteligență.
Am învățat multe, de la nivel de curiozitate, cum văd ei lumea prin ochii lor. Mai nou mă învață Zara tot felul de aplicații, știe mai multe decât mine.
Simți că îți moștenește vreunul dintre ei talentul?
Au ureche muzicală foarte bună, dar nu știu dacă este vorba și de talent. Este o pasiune, încă nu-mi dau seama pentru că, în general, copiii doresc să facă ce fac și părinții lor. Cezar este foarte pasionat de tot ce înseamnă trupă, tobe, chitară, scenă. A învățat singur să cânte la tobe, imită tot ce vede la mine și la colegii mei, sunt aproape sigur că va face muzică. Zarei ii place muzica, dar este foarte talentată la desen, pictură, orice înseamnă limbaj vizual.
Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să mergi mai departe?
Nimic nu se poate compara cu pierderea părinților. Astea au fost cele mai grele încercări. Mama a murit în 96 și tată în 2021. Pot să spun că mi-am atins fundul de prăpastie din suflet odată cu pierderea lor și că orice s-ar mai întâmpla pot să trec peste.
Care crezi este cea mai importantă calitate a ta și cel mai mare defect?
Sunt răbdător și asta este un atu pentru mine. Sunt un om care dă șanse, crede în oameni, îmi place să încerc să fiu bun cu oamenii, să le dau speranță și încredere. Pe de altă parte poate să fie și un defect bunătatea. Sau ajutorul, pentru că nu ști când să te oprești, ajuți atunci când nu este cazul. Este bine că, în orice situație, să ții un echilbru dintre bine și rău.
Ai făcut compromisuri în viață?
În mod sigur am făcut compromisuri, dar nu din cele care nu m-au lăsat să dorm liniștit noaptea. Am făcut mici negocieri cu mine, nu am făcut lucruri de care să-mi fie rușine sau să nu mă mai pot privi în oglindă.
Dacă ai fi, din nou, la începutul carierei, ce greșeală ai evita să mai faci?
Nu cred că aș schimba nimic. Am avut norocul să prind o perioadă când se năștea tot ce înseamnă, acum, apogeul industriei muzicale românești. Împreună cu colegii mei am făcut greșelile care m-au ajutat mai târziu. Nu știam nimic când ne-am lansat și nimeni, la ora aia, nu te putea învăța ceva. Am făcut o tonă de greșeli pe care le-aș mai face fără nici cel mai mic regret. Asta e ceva ce trebuie să accepte tinerii artiști, să nu le fie teamă să greșească.
CONȚINUT VIDEO ELLE
Am vrut, de asemenea, să aflăm mai multe și despre cei 30 de ani de prezență ING pe piața din România. Misha Ioniţă, head of HR în cadrul ING, ne-a dus în culisele bankingului din țara noastră și ne-a dezvăluit, totodată, ce au în comun trupa Vunk și banca ING.
Ce au trupa Vunk și banca ING în comun?
Dincolo de o aniversare, cred că există această afinitate comună datorită spiritului creativ și autenticității pe care ambele părți o aduc nu doar în comunicare, ci și în ceea ce fac, fie muzică sau servicii bancare. Cum spune și Cornel, încercăm să nu jucăm după regulile clasice și să punem mereu pe primul plan dorințele publicului, respectiv pe cele ale partenerilor și clienților.
Aveți vreo poveste haioasă de la filmări sau din timpul pregătirilor pentru ele?
În mod constant au fost momente haioase, din cele mai diverse surse. Desigur, pentru colegii din bancă întreaga dinamică a fost nouă și haioasă, spre exemplu când regizorul, Claudiu Leonte, spunea deseori „A fost foarte bine! Mai tragem o data', pentru că de ce mai tragem o dată dacă a fost foarte bine.
Și cumva Onel, din trupa Vunk, a ajuns aproape actor-cascador: o dată a scăpat placa de surf pe scări și colegii „din vale' au devenit brusc balerini ferindu-se. Apoi, într-un cadru tot Onel trebuia să o prindă în brațe pe una dintre colege și, din fericire, are o condiție bună pentru că au fost probabil 20 de duble.
Dacă ar fi să extrageți o singură lecție din 30 de ani de banking în România, care ar fi aceea?
Foarte puțini oameni în banking fac banking. Și chiar și cei care fac banking, nu fac doar banking. Însă un fir roșu constant în ultimele trei decenii, care ne și diferențiază de foarte mult timp, este aplecarea către client service – indiferent de echipa din care lucrezi, de specializarea pe care o ai, trebuie să ai în vedere experiența finală a clientului.
Un alt fir roșu poate fi rezumat în expresia românească „omul sfințește locul' – și lecția care se dovedește din nou și din nou este că nu poți construi fără a-ți prețui oamenii din echipă și fără a-i susține în interesele lor personale și profesionale.
Care a fost cea mai mare provocare din ultimii 30 de ani pentru ING și cum a fost depășită?
Mă uit dincolo de provocările istorice cu care s-au confruntat toate organizațiile, inclusiv noi: inflația de la începutul anilor ‘90, criza financiară din 2008-2010, pandemia din 2020, războiul de la graniță din 2021. Cred că cele mai importante provocări sunt cele ascunse în cotidian: provocarea de a rămâne relevant pentru publicul și clienții tăi; provocarea de a aduce în echipă oameni pasionați pe care să îi și ții aproape, provocarea de a oferi cea mai bună experiență pentru publicul și clienții tăi. Și iată că sunt provocări la care și noi și Vunk am răspuns și avem, iată, șansa să ajungem la vârsta de 30 de ani. Dar nu poți să le depășești decât prin muncă și atenție acordată zilnic.
Cum marcați cei 30 de ani de ING în România intern și extern, în relația cu clienții?
Cum este de așteptat, cei aproximativ 4500 de colegi din ING Bank, din bancă și din Office-uri, sunt cei mai implicați în această aniversare, așa că pe parcursul anului se întâmplă foarte multe lucruri. În comunicarea externă am început de la mijlocul anului cu o campanie împreună cu Șerban Pavlu, vocea din spoturile ING Bank de foarte mulți ani, iar ofertele pentru clienți și pentru cei care devin clienți în acest an sunt planificate până la finalul anului.
Frumusețea proiectului cu Vunk vine din faptul că este fix la granița celor două: cu colegi, la noi la sediu, pentru colegi, dar în același timp și un pas în lateral pentru noi, prin care comunicăm un mesaj de altfel extrem de corporate, către un public diferit.
Cum vă imaginați ING peste încă 30 de ani?
Cu ocazia aniversării am avut multe momente de rememorare, sau episode din istoria ING. Am văzut cum banii se transportau fizic la BNR cu valize legate de mână omului care le transporta, toate tabelele erau pe hârtie, am fost primii care au adus conceptul de SelfBank în România (care ulterior a devenit normă), sau de HomeBank (care aproape a devenit substantiv comun), și apoi am digitalizat aproape toate serviciile și produsele atât pentru persoane fizice, cât și juridice. Spun onest că nici noi nu știm cum va arăta bankingul peste 30 de ani, în ce mod vom găsi să folosim tehnologia pentru clienți, în ce mod reglementările vor schimba regulile jocului, cum vor evolua preferințele societății. Ce știm sigur este că atât în spatele interfeței (orice formă ar avea ea), cât și în fața ei vor fi oameni, iar din perspectiva asta suntem siguri că brandul ING va fi la fel de puternic.