Refacerea danturii a devenit o prioritate pentru tot mai multe persoane, în contextul în care aspectul estetic dictează azi regulile jocului în sfera socială.
Refacerea danturii a devenit o prioritate pentru tot mai multe persoane, în contextul în care aspectul estetic dictează azi regulile jocului în sfera socială. Mai mult decât atât, o dantură completă și frumoasă, lipsită de carii și alte probleme, contribuie enorm la starea generală de sănătate a omului, dar și la confortul psihic.
Dacă simți că a sosit momentul să faci, în sfârșit, pasul către o schimbare, atunci poți programa o primă consultație la clinica stomatologică LLL Dental. Există o varietate de soluții pentru refacerea danturii, personalizate și adaptate nevoilor și bugetului fiecărei persoane. Vezi, mai jos, care sunt cele mai eficiente planuri de tratament în acest sens.
Dacă ai pierdut unul sau mai mulți dinți, atunci implantul dentar ar trebui să fie prima opțiune pe care să o ai în vedere în drumul tău spre redobândirea zâmbetului de ieri. Practic, un implant este o rădăcină artificială, care se plasează în locul dintelui pierdut și se comportă exact ca cea naturală. La final, este acoperit cu o coroană dentară, care îi oferă rezistență și estetică plăcută.
Pe lângă faptul că implantul dentar îți oferă posibilitatea de a zâmbi din nou și restabilește funcția masticatorie, acesta protejează și dinții sănătoși. Pentru că există mai multe opțiuni de tratament în acest caz, e important să mergi la o primă consultație și să stabilești cu medicul care este cea mai bună soluție, adaptată nevoilor tale. Tot la prima consultație, atunci când se analizează întreaga cavitate bucală, poți afla și cât costă implanturile dentare pentru toată gura. Din păcate, foarte multe persoane au pierdut aproape toți dinții de pe arcadă, iar cei rămași nu se află într-o stare tocmai bună. Îngrijit corespunzător, implantul dentar poate rezista chiar și o viață.
Coroanele dentare îmbracă implantul dentar, care este, până la urmă, un mic dispozitiv medical în formă de șurub. Acestea se realizează din materiale rezistente, de regulă ceramică, zirconiu sau o combinație între ceramică și metal. Imită foarte bine forma dinților naturali, iar cu o igienă orală corespunzătoare, acestea pot rezista chiar și peste 15 – 20 de ani. În plus, coroanele dentare sunt folosite și pentru a restabili forma și funcția dintelui natural, în timp ce îi oferă protecție în urma unui tratament complex.
Atunci când pacienții au nevoie doar de corecții ce țin de aspectul dinților (spațieri, înghesuiri, colorații, fisuri, ciobituri, forme inestetice etc), pot opta pentru fațetele dentare. Acestea sunt pelicule subțiri, realizate din material ceramic sau din zirconiu, care acoperă partea exterioară a dintelui, deci cea care se vede. Procedura este destul de simplă și rapidă, dar nu este recomandată în orice situație. Fațetele nu se aplică pe implanturile dentare și nici pe dinții naturali care prezintă carii sau infecții.
Pentru că fiecare pacient ajunge la stomatologie cu un caz unic, mai complex sau mai puțin complex, există și posibilitatea de a opta pentru o punte dentară sau pentru o proteză. În altă ordine de idei, soluțiile sunt multiple, iar alegerea ține de particularitățile fiecărui caz.
Putem spune că alegerea potrivită este o decizie care trebuie atent calculată, dar acesta este rolul medicului stomatolog, cel care îți va oferi cea mai bună soluție pentru refacerea danturii, ținând cont de:
Prin urmare, zâmbetele largi, fără temeri și insecurități reprezintă motivul pentru care cercetările din domeniu au făcut ca astăzi să existe o varietate de soluții pentru refacerea danturii. Azi ai făcut ceva pentru zâmbetul tău?