(P) Ce trebuie să știi despre dozatoarele de apă

În ultima perioadă, dozatoarele de apă au devenit  cele mai accesibile modalități prin care se poate înlocui apa de la robinet. Oamenii vor să își protejeze sănătatea și să consume un lichid curat și proaspăt, indiferent de locul în care se află. De altfel, dozatoarele sunt ideale și pentru instituțiile sau companiile care au nevoie să pună la dispoziția clienților sau a angajaților o sursă de apă potabilă, aflată mereu la îndemână.


Mulți dintre cei care vor să consume apă curată, caldă sau rece, în funcție de preferințe, au ales un dozator de apă și pentru utilizarea la domiciliu. Opțiunile în materie de aparate s-au înmulțit considerabil, motiv pentru care alegerile celor care au nevoie de un dozator modern sunt dificile. Așadar, îți prezentăm câteva lucruri importante pe care trebuie să le cunoști despre dispenserul de apă.

Dozatoarele de apă sunt utile în orice spațiu

În principiu, aparatele sunt folositoare în orice spațiu, însă cele mai populare zone de amplasare sunt bucătăria și spațiile de recreere dintr-un birou. Instalarea lor este facilă și trebuie ales doar locul potrivit pentru ca cei care îl folosesc să aibă acces foarte ușor la acesta.


Instituțiile publice, companiile private, sălile de evenimente sau de agrement optează pentru dispensere de apă, iar utilitatea lor se dovedește mai ales în sezonul estival. Când afară este cald, cu toții ne dorim un pahar de apă rece, motiv pentru care un astfel de dispozitiv este ideal pentru a potoli setea.

Totuși, înainte de a stabili locul dozatorului de apă, stabilește dacă există suficient spațiu pentru instalarea aparatului în zona respectivă. De asemenea, este important ca dispenserul să nu blocheze căile de acces și să fie destul de aproape de utilizatorii țintă, de exemplu angajații sau clienții.

Găsești dozatoare de apă disponibile, în funcție de nevoi

Apa de la dozatoare este lipsită de gust sau miros neplăcut, impurități fizice, chimice sau microbiologice. În acest sens, poate fi răcită și încălzită foarte ușor, în funcție de nevoile oricărui utilizator.

Dozatorul de apă este folositor oricând îți dorești să te răcorești cu un pahar de apă proaspătă sau atunci când vrei să îți pregătești rapid o cafea ori un ceai. În cea mai simplă formă, dispenserele de apă au un singur robinet și oferă apă la temperatura camerei. Dar, ținând cont de preferințe și de nevoie, există și dozatoare care furnizează doar apă rece sau aparate care pun la dispoziția utilizatorilor atât apă rece cât și caldă.


Întreținerea corespunzătoare a dozatoarelor de apă

Dispenserul trebuie întreținut și curățat periodic dacă vrei sa te bucuri în permanență de apă curată. Este indicat să îl îngrijești cel puțin o dată la șase săptămâni sau de fiecare dată când schimbi sticla de apă. Acesta se poate curăța foarte simplu și repede, cu o soluție preparată din apă și oțet sau clor. Mai exact, se amestecă într-un recipient încăpător 4 litri de apă și 20 ml de clor sau 3 litri de apă și un litru de oțet, în funcție de varianta aleasă.


Important de precizat este și faptul că, deși apa îmbuteliată conține foarte puține bacterii, acestea se pot dezvolta în timp, atunci când dozatorul nu este igienizat periodic. Curățarea propriu-zisă se face după deconectarea aparatului și îndepărtarea sticlei. Cu un burete curat, se șterg părțile interioare ale dozatorului, iar restul soluției se toarnă în rezervor. După 5 minute, se scurge soluția prin robinetul de apă rece și se clătește dozatorul prin umplerea rezervorului cu apă curată de 3-4 ori.


Tava de scurgere și spațiul de sub aceasta se curăță cu atenție deoarece orice mediu umed poate favoriza apariția bacteriilor. După ce totul este igienizat, se montează o nouă sticlă și apa poate fi consumată în siguranță.

Dozatorul reprezintă o soluție flexibilă pentru orice spațiu în care este nevoie de o sursă permanentă de apă potabilă. Există o mulțime de dispensere moderne, menite să satisfacă chiar și cele mai exigente cerințe, așa că trebuie doar să îl identifici pe cel care ți se potrivește!

Foto:pixabay.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet