Ce este aparatul dentar invizibil și cui se adresează

Aparatul dentar invizibil se referă, în general, la Invisalign, o soluție ortodontică de ultimă generație, care utilizează gutiere transparente confecționate din materiale biocompatibile. Aceste gutiere asigură alinierea dentară graduală prin aplicarea controlată a forțelor ortodontice. Dispozitivul Invisalign se remarcă prin absența elementelor metalice vizibile, caracteristică ce minimizează impactul asupra esteticii faciale pe parcursul tratamentului ortodontic. 


Cum funcționează Invisalign? 

Invisalign are la bază o tehnologie avansată de imagistică tridimensională computerizată (CAD/CAM), cu ajutorul căreia, pe baza amprentelor dentare digitale ale pacientului, sunt create o serie de gutiere. Planificarea ortodontică este realizată în mod etapizat, fiecare gutieră producând mișcări dentare calculate cu precizie milimetrică. Invisalign permite o deplasare treptată a dinților prin forțe biomecanice ușoare și constante, fără a compromite sănătatea structurilor parodontale. 


Spre deosebire de aparatele ortodontice convenționale, care utilizează brackeți și arcuri metalice, un aparat dentar invizibil evită tensiunile excesive asupra dinților și implică o biomecanică mai previzibilă și mai puțin traumatică. Gutierele sunt realizate din poliuretan termoplastic, un material flexibil, rezistent și cu proprietăți de adaptare la suprafețele dentare. 

Indicații și criterii de selecție a pacienților 

Aparatul dentar invizibil este indicat în special pentru pacienții care prezintă anomalii dento-alveolare de severitate ușoară spre moderată. Invisalign poate fi utilizat, de asemenea, în tratamente de stomatologie de copii, însă doar în cazuri atent selecționate, de regulă după erupția dinților permanenți. 

Tratamentul cu Invisalign necesită o evaluare clinică și radiologică detaliată, inclusiv analiza cefalometrică pentru determinarea modificărilor structurale necesare la nivel dento-maxilar. În mod particular, este necesară analiza funcțională a ocluziei, pentru a exclude cazurile de disfuncție severă care ar putea contraindica utilizarea aparatului invizibil. În situațiile de malocluzie severă (clasa II sau III), rotații dentare mari sau discrepanțe scheletale, tratamentele clasice pot oferi un control mai eficient al mișcărilor dentare tridimensionale. 


Avantaje și provocări asociate cu utilizarea Invisalign 

Din punct de vedere funcțional și estetic, Invisalign oferă beneficii semnificative. Pe lângă faptul că pacienții au avantajul de a îndepărta gutierele în timpul consumului de alimente și a efectuării igienei orale, ceea ce facilitează o întreținere optimă a sănătății orale pe parcursul tratamentului, Invisalign elimină riscul iritațiilor gingivale și mucozale, probleme întâlnire la pacienții cu brackeți convenționali. Totodată, riscul de carii dentare și inflamații gingivale, asociat aparatelor fixe, este considerabil redus. 


Comparativ cu aparatele tradiționale, fixe, în cazul celui de tipul Invisalign un dezavantaj îl reprezintă faptul că succesul terapiei depinde în mare măsură de gradul de cooperare al pacientului. Pentru a asigura eficiența forțelor aplicate și progresul terapeutic, gutierele trebuie purtate între 20-22 de ore zilnic, lucru care ar putea reprezenta o provocare pentru anumiți pacienți. În plus, Invisalign poate avea limitări în tratamentul cazurilor complexe de înghesuire severă sau malpoziție dento-alveolară, care necesită un control mecanic mai robust, cum ar fi expansiunea palatului sau corecția unor ocluzii profunde. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial