Bucharest Fashion Week 2024: Primul eveniment internațional de fashion din Romania

A început numărătoarea inversă pentru cel mai important eveniment de fashion al anului 2024, Bucharest Fashion Week 2024. Acesta se va desfășura în perioada 16-17 octombrie și va transforma centrul Bucureștiului într-un podium de modă vibrant, de importanță globală. Bucharest Fashion Week pune fashion designul creat în România pe același podium cu capitalele care dau tonul trendurilor: Milano, Paris, Londra sau New York.


Bucharest Fashion Week își propune să conecteze designeri, buyeri, presa locală și internațională, producători externi și cadre universitare din domeniu într-un eveniment artistic unic organizat la cele mai înalte standarde internaționale. 

Bucharest Fashion Week va fi un fenomen cultural și artistic care, cu sprijinul instituțiilor de stat din țară și din străinătate, va propulsa și promova designerii români, făcând din „Made in Romania‘ o etichetă apreciată internațional. Evenimentul are în centru promovarea creatorilor de modă români, dar este totodată o oportunitate pentru talente emergente sau designeri de top din regiune, reprezentând astfel o conexiune între Europa de Est și restul continentului.


Mai mult decât atât, evenimentul va reuni o comunitate impresionantă de profesioniști, designeri de modă, buyeri, celebrități, influenceri, bloggeri, editori de modă, jurnaliști, reprezentanți PR și mass-media, stiliști, fotografi, videografi, make-up artists, hairstylisti și pasionați de fashion. Prin prezența unor invitați internaționali excepționali, a unor jurnaliști de renume mondial și profesori universitari din Europa, Bucharest Fashion Week va fi un reper artistic, cultural și turistic pentru România.

Evenimentul se concentrează pe 3 piloni principali, și anume: 

Runway Fashion Shows: Designeri renumiți din România și Europa de Est își vor dezvălui cele mai recente colecții, în prezența unui public live. Spectacolele vor avea loc atât în clădiri istorice, cât și spații neconvenționale, construind un fashion district în centrul capitalei, în care sunt incluse numeroase locații renumite.

Printre designerii români de top care vor susține prezentări sunt: Maria Lucia Hohan, SeenUsers, Rhea Costa, Almaz, Murmur, Manuri și mulți alții. 


În ideea de a deveni un punct de reper pentru moda din Europa de Est, evenimentul va invita o serie de stiliști și designeri din Ucraina, Republica Moldova și Polonia.

Educație: International Italian School of Bucharest și UNARTE din București vor găzdui o serie de discuții de tipul „FashionTalks’, ce vor include workshop-uri, seminarii și paneluri cu speakeri locali și internaționali. De asemenea, va fi ocazia perfectă pentru tinerele talente de a participa la ateliere și masterclass-uri susținute de invitați de la școlile internaționale de modă de top.


Trade: Cu sprijinul instituțiilor din țară și străinătate, se vor organiza conferințe dedicate operatorilor din industria modei, pe subiecte de business sau trade, la care vor participa invitați de excepție pe plan internațional în calitate de speakeri. Astfel, evenimentul devine un loc de networking.

Acestea nu sunt singurele oportunități din cadrul evenimentului. Bucharest Fashion Week va avea diferite puncte numite Fashion Hubs, în care se vor prezenta expoziții statice ale colecțiilor, vor fi culise dedicate profesioniștilor din industrie și locații pentru pre-parties, after-parties și evenimente dedicate networking-ului și socializării.


Pe parcursul celor două zile, toate aceste happening-uri se vor desfășura în locații emblematice din București: La Mița Biciclista – Creative Establishment, UNArte, Intercontinental Athenee Palace Hotel, Muzeul Național de Artă al României, Teatrul Odeon și Ateneul Român, dar și spații artistice consacrate ca Artmark sau Art Safari. 

Nu în ultimul rând, Bucharest Fashion Week 2024 promite să fie o celebrare a modei, artei și culturii, unde designerii români vor străluci pe scena globală. Vino alături de noi pe 16 și 17 octombrie 2024, pentru a descoperi cele mai noi tendințe ale modei în inima Bucureștiului.


Despre Bucharest Fashion Week

Bucharest Fashion Week este primul eveniment de modă internațional din România, dedicat promovării designerilor locali și transformării „Made in Romania’ într-o etichetă apreciată internațional. Acest eveniment extraordinar reunește creatorii de modă, potențialii clienți, profesioniștii din industrie și pasionații de modă pentru a sărbători arta modei și a favoriza networking-ul la nivel global. Bucharest Fashion Week 2024 va avea loc pe 16 și 17 octombrie 2024, în locații emblematice din centrul Bucureștiului, România.


www.bucharestfashionweek.ro

@bucharestfashionweek_official

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial