„Tehnologia de astăzi este din ce în ce mai ușor de abordat, este extrem de intuitivă, nu îți trebuie nici o școală ca să te poți apropia de ea. E vorba până la urmă doar de îndrăzneală și nimic altceva.- Andi Moisescu
Tu de unde îl știi pe Andi Moisescu? Cu siguranță, răspunsul variază în funcție de vârsta pe care o ai. Dacă faci parte din generația X, probabil l-ai auzit pentru prima oară la radio. Dacă ești millennial, mai mult ca sigur l-ai descoperit odată cu Apropo TV, iar dacă ai sub 25 de ani îl știi drept tipul care face podcast-uri. Indiferent de ipostaza în care l-ai descoperit, îți garantez că vorbim despre același Andi: un om „normal, sincer și echilibrat. Și, nu în ultimul rând, extrem de pasionat de tehnologie. „Dintotdeauna, după cum chiar el mărturisește. Crede că interesul pentru acest domeniu a apărut într-un mod cât se poate de firesc și de organic. În primul rând, pentru că face parte „din generația care nu a crescut cu gadget-uri, doar a visat visat la ele. Iar în clipa în care au apărut am fost extrem de preocupat să le descopăr și pe cât posibil să le și folosesc. Iar la începutul anilor 90 a luat pentru prima oară contact cu lumea digitală, o zonă complet diferită de ceea ce cunoaștem azi. „Am început să montez audio în primii ani în care s-a putut face audio digital. Cred că am fost tot printre primii care au folosit un calculator la editarea audio, își aduce aminte Andi. În aceeași perioadă a început să pună și muzică și spune că la vremea respectivă „nu exista nimic digital. Tot ce însemna aparatură era din zona analog: bandă de magnetofon, bandă de casetofon, disc vinil. După care, cumva forțat de împrejurări, a trebuit să învăț și editarea video. Am intrat în televiziune, și fiindcă nu aveam timp să fac o altă școală și nici nu aveam de la cine să învăț, am fost autodidact.
După mulți ani în televiziune, unde a prezentat emisiuni ca Marcă înregistrată, Apropo TV sau Pe bune, și-a dat seama „publicul tânăr nu mai era acolo unde eram eu. Și am observat chiar și din propriile mele obiceiuri că se produce o migrație către online. Chiar dacă a ținut pasul cu evoluția rețelelor sociale, fiind „cred, unul dintre primii utilizatori de Twitter din România și folosind încă de la început Facebook, am pierdut puțin startul la YouTube. Nu știu să spun de ce, poate că am fost furat de alte împrejurări, dar uite că aici nu am reușit să intuiesc și am intrat destul de târziu. Deși, cumva, era un mediu foarte potrivit pentru abilitățile mele, respectiv de creator de conținut video. Dar, în cele din urmă, am reușit să recuperez ceva teren, și asta mi-a folosit foarte mult, pentru că într-adevăr m-a adus din nou față în față cu publicul meu care începuse să dispară. Publicul tânăr care părăsea mediul TV și se ducea în online.
Ideea de podcast l-a cucerit rapid, fiind în momentul de față activitatea care e cea „mai apropiată de sufletul lui. În primul rând, pentru că podcast-ul, spre deosebire de emisiunile TV, „e o chestie mult mai personală, în care emoția are un rol mult mai puternic decât în orice alt mediu. Pentru simplul motiv că se și desfășoară într-un spațiu care pare mult mai personal. Deși e multă tehnologie la mijloc, e foarte puțină tehnologie vizibilă. Cel puțin asta am încercat să creez eu la mine. Am încercat să fac ca oamenii care vin la mine să aibă sentimentul că sunt pur și simplu invitați în living-ul meu și suntem doar noi, stând față în față cu un pahar de apă, vin sau cafea și povestim.
În al doilea rând, fiindcă „toată calitatea audio care implică povestea asta legată de podcast creează un fel de vrajă. Pentru că noi, chiar dacă realizăm sau nu, suntem mai vrăjiți de un sunet bun decât de un sunet deficitar. Și asta independent de ceea ce se spune. E dincolo de conținut, dincolo de informațiile care sunt furnizate în conținutul respectiv. E o chestiune pe care oamenii nu o știu, dar reacționează la ea. Chiar și atunci când se spun lucruri foarte înțelepte, dacă sunetul e deficitar, ești cumva mai puțin atent. Dacă sunetul e calitativ, ești mai prins în poveste. Lucru pe care îl știam de pe vremea când făceam radio.
VODAFONE ÎȘI PROPUNE SĂ CONSTRUIASCĂ O SOCIETATE DIGITALĂ SUSTENABILĂ ȘI INCLUZIVĂ PENTRU TOȚI, ÎN CARE TEHNOLOGIA ȘI CONECTIVITATEA ÎMBUNĂTĂȚESC VIITORUL ȘI VIAȚA OAMENILOR. VODAFONE CREDE ÎNTR-O SOCIETATE DIGITALĂ, ÎN CARE CONECTIVITATEA NE AJUTĂ SĂ DEVENIM MAI BUNI, SĂ NE CULTIVĂM TALENTUL ȘI SĂ ÎI INSPIRĂM PE CEI DIN JUR.
În al treilea rând, e de părere că podcast-ul poate scoate la iveală mult mai ușor decât o emisiune TV emoții, vulnerabilități sau declarații oneste. „De regulă, cam după 15 minute, oamenii încep să se relaxeze, să se detașeze, să uite că sunt înregistrați și încep să se spună cu adevărat lucruri. Ceea ce nu se poate întâmpla la TV din pricina măreției spațiului în care se întâmplă povestea, a oamenilor care sunt implicați. E mult prea multă încorsetare, sunt mult prea multe aparate în jur, totul e mult prea complicat. Este aproape imposibil să reușești să faci abstracție de ce se întâmplă în jurul tău și să te concentrezi la discuție. Motiv pentru care e foarte dificil să surprinzi emoție în formatele de televiziune și mult mai simplu să surprinzi emoție și sinceritate în formatele de tip podcast. Pe de altă parte, nu există nici aceleași forme de îngrădire din TV, drept pentru care oamenii pot vorbi mult mai liber. Și nu mă refer neapărat la limbaj explicit, ci la libertatea de a pronunța nume de brand-uri, de exemplu, de a spune povești reale. La TV ești tot timpul limitat. E o cosmetizare care afectează mult credibilitatea și sinceritatea mesajului. Libertatea din podcast a generat multă sinceritate și asta a făcut posibil să auzim lucruri pe care nu le-am auzit niciodată până acum.
Așa cum spunea și Tudor Giurgiu, pandemia a influențat masiv tot ceea ce înseamnă mediu digital. De la platforme de streaming și până la podcast-uri. Să ne aducem aminte doar că, în urmă cu doi ani, aproape în fiecare zi un om de televiziune migra către online, anunțând că își lansează un nou podcast. Andi crede că genul acesta de mișcare a fost cât se poate de normală, „fiindcă în TV nu aveau ce să facă. Programele alea deja erau. Era o limită care fusese atinsă. Și cum oamenii aveau brusc timp liber, au simțit nevoia să facă ceva. Unde puteau să facă? Acolo unde era loc. Online-ul e spațiul în care întotdeauna e loc pentru cineva, indiferent de câți sunt acolo. Întotdeauna mai e loc pentru încă altcineva. Saturația? Sigur, începe să apară un astfel de fenomen în momentul în care e prea mult, pentru că peste tot există o măsură, inclusiv în consumul de conținut. Iar când e prea mult se simte. Oamenii se simt ușor sufocați și e evident că au și ei un timp limitat de consum. Cred însă că lucrurile se vor cerne încet. Adică cine știe cu adevărat să facă ceva, un conținut proaspăt și relevant o să reziste în timp. Cine nu, o să piardă niște bani. Pentru că, deși pare că e o chestiune ieftină, în realitate online-ul e destul de costisitor dacă vrei să îl faci la o anumită calitate.
Până când lucrurile se vor cerne, online-ul ne pune față în față cu o nouă provocare. Într-o mare de informații, a devenit tot mai dificil să poți distinge. „Ce e bine, ce e rău, ce e adevărat, ce e speculație, ce e certitudine, ce e opinie. Iar asta e o situație pe care nu aveam cum să o evităm, spune Andi. „În secunda în care e liber la informație, e liber la conținut, apare și această situație care va pune societatea globală în postura de a învăța cum să se descurce. Așa cum s-a descurcat cu tot. Și în momentul în care a apărut industrializarea, inițial a fost o problemă, și când au apărut primele gadget-uri, și așa mai departe… Dar eu sunt convins că ne vom obișnui și cu informația. O să ne dezvoltăm abilitățile astea de a discerne binele de rău, adevărul de fals.
Continuând cu Andi discuția despre viitor, îl întreb cum vede el, din perspectiva unui om care face atât televiziune, cât și online, traiectoria celor două ramuri. „E greu de făcut o predicție aici. Cred că televiziunea va avea în continuare un rol important în comunicare. Și spun asta pentru că sunt foarte mulți oameni care încă se uită la TV, care nu sunt familiarizați cu tehnologia și cu online-ul și care se simt ușor speriați de lucrurile astea. Deși, după părerea mea, tehnologia este astăzi din ce în ce mai ușor de abordat, este extrem de intuitivă, nu îți trebuie nici o școală ca să te poți apropia de ea, e vorba până la urmă doar de îndrăzneală și nimic altceva.
În plus, mai există un aspect foarte important, care ține de nivelul de educație al unei societăți. Online-ul presupune totuși existența unei capacități de a alege. Tu ești pus în situația de a alege dintre foarte multe opțiuni. Televizorul te scutește de această alegere, îți oferă el. Da, poți să alegi din diverse canale, dar o faci doar în clipa în care te plictisești de un post. În principiu, ai niște obiceiuri de consum și mergi pe ele. TV-ul îți oferă la o anumită oră un anumit tip de divertisment sau de informație. În online ești într-o mare uriașă, care pare că este infinită și tu trebuie să faci niște alegeri. Iar pentru anumiți oameni treaba asta reprezintă un efort pe care încă nu sunt dispuși să îl facă. Drept pentru care eu cred că mediul TV o să aibă încă viață bună în lume, în general. Pe de altă parte, cred și că va crește consumul de online și că va continua această migrație spre digital.