Amna și Robert Toma ne poartă într-o călătorie „De la dragoste la ură' în noul lor single, o piesă sensibilă despre doi îndrăgostiți dintre care se stinge iubirea, lăsând răni adânci în urmă. Despre noua piesă, dar și despre multe altele, cântăreața ne-a dezvăluit mai multe la Fresh by Unica, într-un interviu emoționant despre relația ei cu familia, publicul și, nu în ultimul rând, cu ea însăși.
Cuprins
Amna înregistrează de zor în studio astfel încât să lansează câte o piesă o dată la două săptămâni, pentru a le dărui admiratorilor săi câte o bucățică din sufletul ei cu fiecare nouă lansare. Astăzi, artista vine cu „De la dragoste la ură', un featuring cu Robert Toma și o colaborare cu MusicLover de care este nespus de încântată și mândră.
„De la dragoste la ură, mi-ai dat frig și-apoi căldură, iubirea mea / Da, tu, iubirea mea / Am iubit să te iubesc și am urât să te urăsc, iubirea mea / Da, tu, iubirea mea', cântă Amna în noul ei featuring cu Robert Toma.
Amna și Robert Toma compun împreună de mai bine de un deceniu. Relația lor de prietenie s-a consolidat pe baza pasiunii lor comune pentru muzică și respectului reciproc.
„Mă bucur foarte tare de această colaborare cu Robert Toma, care e omul din spatele meu și îmi scrie muzica de 10 ani încoace. O dată la ceva vreme ne place să scoatem câte o piesă împreună. Așa s-a întâmplat și acum! «De la dragoste la ură» este o piesă superbă de dragoste, în care noi credem foarte mult. Probabil că se vor regăsi mulți oameni în ea atunci când o vor asculta. Nouă ne place foarte mult!', a declarat Amna.
Chiar în ziua lansării single-ului „De la dragoste la ură', Amna ne-a făcut o vizită la Fresh by Unica unde ne-a vorbit despre noua lansare, dar și despre viața ei la momentul actual.
„Este o piesă foarte frumoasă de dragoste. Ne place să cântăm despre cel mai important lucru din viața asta după sănătate, dragostea. Este o piesă foarte sensibilă și cred că reprezintă situația multor oameni care s-au iubit și n-au putut să rămână în armonie în continuare, s-au pierdut și au început să se urască', ne-a spus Amna, la Fresh by Unica.
Am mai povestit cu artista și despre cum se împarte între carieră și familie, despre cum își crește fiul și ce a învățat de la părinții ei, despre călătoria ei de redescoperire a sinelui, dar și despre reinventarea ei constantă ca artist. Abia așteptăm să-l ascultați, așadar stați aproape!
Nu rata o nouă ediție Fresh by Unica în fiecare miercuri de la 19:00, pe www.unica.ro, canalul nostru oficial de YouTube și pagina de Facebook Unica.ro!
Foto: Instagram