AMI AMALIA : 7 piese de succes internațional și inspirația din spatele lor

AMI AMALIA și-a construit un renume internațional cu piesele vestimentare tricotate – de la accesorii de vară sau de iarnă, pulovere și rochii, până la fuste și cape. Multe dintre acestea fiind bestselleruri, câștigând popularitate de la an la an sfidând parcă goana după noutăți sezoniere ce poate caracteriza câteodată lumea modei. Și toate piesele sunt concepute și tricotate în Transilvania.

Am ales 7 dintre piesele de succes cărora le vom dezvălui sursa de inspirație, și ce le face cu adevărat speciale.


Cardiganul „Romanian Blouse'

Din 2020 este cel mai bine vândut produs în afara țării și primul design și produs AMI AMALIA înregistrat și protejat la EUIPO. Cardiganul s-a născut din dorința Amaliei de a avea un produs călduros pe care să îl poarte în timpul evenimentelor din decembrie de la diferite ambasade în țările în care a locuit. Își dorea o piesă care să spună elegant „România’, dar și tradiție românească într-un context modern, actual. „Romanian Blouse' este o piesă care pune în evidență și proprietățile lânii naturale atât prin structura și ținuta pe care o dă piesei, cât și prin căldura pe care o conferă și rezistența ei la vânt și umezeală. Deși poate fi comandat și din fire mai scumpe, mai fine, varianta din lână este cea mai apreciată.


Puloverele și jachetele „Clouded Squares'

Modelul „Clouded Squares' exprimă prin modul de tricotare estetica intrecciato, o tehnică de împletire ce îmbină diferite meșteșuguri. Puloverele și jachetele continuă să fie apreciate, purtate și cumpărate din 2019 până astăzi. Mai mult, nu trece o zi fără ca acest model să nu fie pe mașinile de tricotat AMI AMALIA.


Puloverul „Square Big'

Creat inițial în 2020 ca o variantă mai mare a paternului Clouded Squares, puloverul „Square Big' a căpătat identitatea și detaliile estetice proprii. Cea mai vândută variațiune a acestui pulover este din lână organică, nevopsită.


Jacheta „Sculpture'

Această piesă marchează 100 de ani de la nașterea operei lui Brâncuși „Pasărea în spațiu', în 1923, și încearcă să reproducă într-un material caracterizat de moliciune – lână merinos foarte fină – frumusețea liniilor simple, dar cu caracter.


Puloverul „Gilded Perfections'

Puloverul „Gilded Perfections', inspirat din tehnica și filosofia japoneză kintsugi de a lipi cu aur un obiect spart, este în sine o metaforă despre dialogul dintre perfecțiune și imperfecțiune. Puloverul este tricotat din lână, lână merinos sau cașmir, iar culorile sunt la alegere.


Puloverul „Power Letter'

Puloverul „Power Letter' este produsul cu cele mai multe opțiuni de personalizare. Brandul AMI AMALIA dorește să le ofere clienților o notă de personalizare, oferindu-le libertate să contribuie la crearea acestui pulover foarte personal.


Jacheta și puloverul „Houndstooth'

Unul dintre cele mai cunoscute patternuri din istoria modei și a textilelor, Houndstooth – picior de cocoș – reușește să rămână actual și astăzi. Iar varianta AMI AMALIA, printr-o combinație de fire deosebite și design, a creat un produs popular, tot mai apreciat de la an la an.

Toate produsele sunt disponible pe amiamalia.com.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro