Pe vremea când m-am angajat la ELLE, acum 18 ani, nu exista Social Media – nu-mi dau seama dacă vă imaginați cum arăta o zi din viața unui cetățean fără Instagram, de exemplu. Sau fără Tik Tok. Documentarea era documentare pe bune, iar reperele estetice erau mult mai coerente. Chiar și așa, acum 18 ani, când realizam materiale despre piesele esențiale din garderobă, lucrurile erau mult mai stricte – little black dress, pantofii stiletto, cămașă albă etc. În 2023, unul dintre principalele elemente, fără de care nu ne putem imagina o garderobă modernă, actuală, este pantoful sport.
Iar în ceea ce privește pantofii sport există nenumărate discuții – fashionistele, de exemplu, au tendința să aleagă modelele momentului, tot felul de sneakers complicați, care ies din modă cu viteza luminii. Acesta este și motivul pentru care numai câteva modele au reușit să treacă testul timpului. Nu, nu vorbesc doar pentru că vreau să promovez un produs, ci pentru că am crescut cu adidas Originals, i-am văzut evoluția și, da, pot spune că dacă vrei să ai un look coerent, un look care să reziste indiferent de trenduri, pantofii sport clasici de la adidas Originals trebuie să joace un rol principal.
Pe vremea când începusem să frecventez clubul WEB, unul dintre cele mai cool cluburi bucureștene, toți oamenii pe care îi admiram, a căror estetică mi se părea relevantă, purtau adidas Originals. Muzicienii pe care îi apreciam purtau adidas Originals, de la Damon Albarn la Liam Gallagher. Muzele absolute, acele femei care au scris istoria modei, purtau adidas Originals – de la Jane Birkin la Phoebe Philo. Marc Jacobs a apărut ani de zile încălțat numai cu piese clasice de la adidas Originals. Iar exemplele sunt nesfârșite.
Acesta este și motivul pentru care într-un styling armonios, fluid, alături de cămașa ta preferată din poplin și pantalonii chinos, întotdeauna o pereche clasică de încălțări sport de la adidas Originals va arăta mult mai coerent decât orice alt model de sneakers ce poartă semnătura unei case de modă și care este sortit unei dispariții iminente, pentru că depinde exclusiv de capriciile tendințelor.
Simbolul Trefoil a fost introdus în modă acum peste 50 de ani și de atunci a scris, la propriu, istorie – a fost adoptat de cele mai importante nume din muzică, cultură, sport, cinema și a fost asociat celor mai cool comunități – de la adolescenții care făceau regulile în street style până la zona skate, atât de inspirațională pentru generații întregi.
Or, dacă nici asta nu înseamnă că un produs a trecut testul timpului, atunci orice discuție despre ce înseamnă cu adevărat repere care generează adevărate tendințe nu-și mai are sensul!
Iată că acum, în 2023, putem vorbi despre începutul unei noi ere, pentru că adidas Originals îi celebrează pe cei care au scris istoria brandului și au contribuit la menținerea simbolului Trefoil în fruntea culturii vizuale, și nu numai, prin campania globală de comunicare We Gave the World an Original. You Gave Us a Thousand Back.’
Dar nu putem vorbi despre adidas Originals fără a aduce în discuție unul dintre modelele iconice, Samba, care inițial a fost văzut pe stadioanele de fotbal și, după, la cele mai cool concerte, la petrecerile underground, purtat de artiștii momentului și adorat de generații întregi. Forma discretă, versatilă, talpa din cauciuc și faptul că, efectiv, nu are vârstă, plasează Samba în fruntea clasamentului atunci când vine vorba despre piese esențiale în garderobă.
Istoria lui globală stă mărturie – a apărut în Germania, a ajuns vedetă la Campionatul Mondial din Brazilia , adoptat instantaneu de comunitățile skate din America iar restul e istorie – istoria contemporană a peisajului street style. Nu degeaba Bob Marley îi purta constant, nu degeaba toți artiștii care ți-au influențat adolscența apăreau în cele mai cool imagini încălțați cu modelul Samba.
Bref, de la fotbaliștii din Jamaica, încă din anii 70, la scena punk din Japonia în anii 80 și până la starurile indie & brit pop ale anilor 2000, Samba a traversat cu grație toate epocile. Până azi, când te ajută și pe tine să faci cele mai cool styling-uri. Așa că ia-ți modelul preferat, în nuanța preferată, de pe Tike, și continuă să scrii istorie!