Dacă îți dorești să activezi ca operator pe segmentul transporturilor de marfă, înființarea unei firmei reprezintă o etapă importantă din circuitul afacerii pe care dorești să o dezvolți.
În rândurile de mai jos, îți arătăm ce acte sunt necesare pentru materializarea unui astfel de demers:
Este bine de știut faptul că transportul de mărfuri în spațiul UE este reglementat de Regulamentul 1072/2009, iar transporturile rutiere pe drumuri cuprinse între România și țări non-UE, de OG 37/2011.
Aceste seturi normative propun o serie completă de condiții generale, privind licențierea și / sau respectarea anumitor condiții specifice, pentru funcționarea unei societăți comerciale în domeniul transporturilor de marfă internaționale.
Orice firmă nou înființată în acest domeniu trebuie să fi obținut în prealabil o licență de transport, eliberată de ARR (Autoritatea Rutieră Română).
Licența de transport se eliberează pentru o perioadă de 5 ani, iar legea prevede ca acest act să fie ținut la sediul companiei pe care tu dorești să o înființezi. Existența și valabilitatea sa sunt dovedite prin prezența unei copii conforme cu originalul, eliberată tot de ARR și prezentă în mod obligatoriu la bordul autovehiculului desemnat să realizeze un astfel de transport.
Copiile respective au valabilitatea de 1 ani iar tu, ca administrator al companiei de transport internațional de mărfuri, ai dreptul să soliciți de la ARR atâtea exemplare câte autovehicule există în parcul auto.
Pentru eliberarea licenței de transport, se va depune la ARR un dosar cu următoarele acte:
De asemenea, firma de transport internațional pe care dorești să o înființezi trebuie să desemneze o persoană care organizează activitatea ce ține de expediții, prin îndeplinirea următoarelor condiții:
*acesta se obține în urma absolvirii unui curs organizat de o instituție acreditată, având o perioadă de valabilitate de 5 ani.
Atât șoferul desemnat să realizeze un transport internațional de marfă, cât și autovehiculul utilizat pentru expediție, trebuie să îndeplinească anumite condiții impuse de legislația în vigoare, a căror valabilitate poate fi dovedită prin prezentarea următoarelor documente:
Acte personale pe care șoferul trebuie să le prezinte:
Acte ale autovehiculului, pe care șoferul trebuie să le prezinte:
Atunci când un transport rutier de mărfuri se realizează către o destinație dintr-o țară non-UE, la bordul autovehiculului respectiv va fi prezentă și autorizația de transport internațional pentru țara respectivă.
Atunci când marfurile sunt transportate peste granițele României, sunt necesare:
În cazul expedierii unei încărcături agabaritice pe rute internaționale pentru transportul de marfa, este necesara eliberarea unei autorizații ADR, a unei fise de siguranță precum și a altor documente specifice, ce vizează atât camionul respectiv, cât și șoferul.
În cazul expedierii mărfuri perisabile sau a animalelor vii pe rute internaționale pentru transportul de marfă, este necesară eliberarea autorizațiilor sanitare și certificatelor sanitar-veterinare.
Pentru descărcarea formularelor tipizate, precum și pentru obținerea altor informații personale, privind datele cu caracter personal, te rugăm sa consulți site-urile instituțiilor ce eliberează în România actele pentru înființarea unei firme pentru transporturi internaționale de marfă.
Sursa foto: shutterstock.com
Vezi şi ce faci dacă ai pierdut buletinul, certificatul de naştere, cardul de sănătate!