6 motive pentru care nu trebuie să ratezi Red Bull SoundClash 2024

6 motive pentru care nu trebuie să ratezi Red Bull SoundClash 2024

Mai e puțin până când Connect-R și Șuie Paparude intră în cea mai așteptată bătălie muzicală a anului: pe 23 mai, la Romexpo, sar scântei la Red Bull SoundClash 2024.

Show-ul de anul acesta aduce pe cele două scene artiști bine înfipți în industria muzicală românească. Cu peste 20 de ani de experiență în domeniu, Connect-R și Șuie Paparude promit să se dueleze într-o confruntare epică, cum nu s-a mai văzut.

Sunt foarte multe motive pentru care orice ediție Red Bull SoundClash este un eveniment care nu trebuie ratat, iar câteva dintre ele sunt:

1. Artiști cum nu se poate mai diferiți

Red Bull SoundClash înseamnă artiști din zone muzicale cât mai diferite, care ajung față-n față pe două scene. De acolo, uniți de publicul care se află la mijloc, ei dau bătălii muzicale neașteptate. Ei sunt scoși din zona de confort de la început până la final – trebuie să interpreteze piesele lor în alte stiluri muzicale, dar și piesele oponenților în propriul sound sau stil care li se potrivește.

În 2024, combinația de artiști care au zis DA provocării Red Bull SoundClash pare mai neobișnuită ca niciodată: Connect-R vs Șuie Paparude. Rap-ul vs. muzica electronică vin în fața ta să-ți arate ce le unește și ce le separă, dar și cum înțelege fiecare artist să se joace cu „temele' pe care le-a primit. Vedem cum le rezolvă pe 23 mai, la Romexpo, în București.

Poate singura asemănare dintre cei doi artiști de anul acesta este vechimea-n muzică: peste 20 de ani de experiență își vor spune cuvântul în fața publicului. 

„E foarte interesant ce se-ntâmplă cu artiștii consacrați aici: diferit de cum îi știm de la radio sau TV, în momentul în care-i pui pe cele două scene, ei se transformă. Deși unii cântă poate hip-hop, alții poate pop, pe cele două scene e nevoie de rock pentru a invoca Zeii Războiului', spune Adrian Despot, MC-ul show-ului.

2. Momente memorabile de care să-ți aduci aminte toată viața

Red Bull SoundClash este un eveniment unde surprizele se țin lanț. Pe lângă provocările muzicale prin care trec artiștii, ei au tot felul de ași în mânecă pe care-i scot la momentele potrivite. Evident, cu cât mutările lor strategice sunt mai surprinzătoare, cu atât publicul face mai multă gălăgie și aruncă nivelul decibelmetrului în aer.

În 2022, confruntarea dintre Spike și Irina Rimes a adus momente unice. La ultima rundă, The Wildcard, poate una dintre cele mai așteptate și iubite de public, Spike l-a avut invitat pe nimeni altul decât Adi Minune. Spectatorii au aplaudat furtunos de la primele acorduri ale piesei interpretate de Spike, „Manele', însă au explodat complet când ritmul piesei lui Adi Minune, „Chef de chef', a inundat spațiul de la Romexpo, iar el a urcat pe scenă în uralele tuturor. Spectatorii au devenit o singură voce și au cântat din toată inima o piesă pe care, indiferent de gusturile muzicale ale fiecăruia, o cunoaște toată lumea.

3. Reinterpretări muzicale pe care le asculți în heavy-rotation

Dacă ești fanul vreunuia dintre artiștii care sunt față-n față la Red Bull SoundClash, atunci piesele lor îți sunt cu siguranță familiare. Numai că atunci când se pregătesc pentru eveniment, ele se transformă și, uneori, noile versiuni ale pieselor ajung mai populare decât originalele.

Așa s-a întâmplat și-n 2023 când Vama și Killa Fonic au dat battle și-n studio, înainte să se vadă pe scenă. Piesele „Victoria ta' și 'Niciun glonț nu doare cât doare dragostea„ au prins aripi noi. 

„Mereu am fost adepta reinterpretărilor. Red Bull SoundClash e locul în care unii dintre cei mai tari artiști stau față în față pentru un duel muzical unic și mușcă din stiluri pe care probabil nu le-ar fi abordat în alte contexte', spune DJ ZDA, care va încinge atmosfera la Romexpo și anul acesta, înainte de începerea confruntării muzicale dintre cei doi artiști.

4. Publicul decide câștigătorul!

Red Bull SoundClash este singurul eveniment din România în care doi artiști se confruntă muzical, iar aplauzele publicului decid învingătorul. Indiferent de partea cui vin, la fiecare ediție, mii de fani dau muzicii ce-i al muzicii și strigă pentru preferatul lor. Fiecare rundă este surprinzătoare, fanii reacționează mereu la cele mai bune momente, indiferent de tabăra din care fac parte, iar decibelmetrul captează cu precizie fiecare sunet și astfel este ales câștigătorul.

„E pe bune, se joacă dur. Sub zâmbetele și strângerile de mână prietenești, armele sunt ascuțite, corzile sunt schimbate, tobele sunt acordate, iar când începe show-ul, există o colegialitate, dar nu mai există niciun fel de prietenie. E care pe care!', spune Adrian Despot.

5. Energia inegalabilă a unui concert live

Știi deja ce înseamnă energia debordantă a unui show live. Imaginează-ți cum este să ai însă parte de două concerte în același timp. Artiștii au alături de ei cei mai buni instrumentiști, cei mai neașteptați invitați și cele mai proaspete reinterpretări ale unor piese care-ți sunt mai mult decât cunoscute. Peste toate astea, vin momentele spontane, care nu pot fi anticipate de nimeni, dar care devin sarea și piperul întregii seri.

6. Spiritul comunității

Indiferent de artistul pe care alegi să-l susții, Red Bull SoundClash este despre puterea muzicii de a-i aduce pe oameni împreună. Când ești laolaltă cu mii de oameni, energia devine incredibilă. Până la finalul serii, ai și uitat pentru cine ai venit, de fapt, să aclami. Inevitabil, te vei bucura de fiecare moment inedit din show și îl vei aprecia pe loc prin aplauze, țipete și chiote, fără să mai ții cont dacă vine din partea favoritului sau a adversarului. Dacă-i grozav, îți va plăcea oricum și vei reacționa pe măsură.

Ne vedem pe 23 mai, la Romexpo, acolo unde oricine va pleca acasă cu victoria, muzica și prietenia vor fi adevăratele câștigătoare!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial