În fiecare an și din fiecare experiență, învățăm ceva.
Cu siguranță, sărbătorile nu sunt cel mai blând profesor în acest sens, dar metoda pedagogica, fie ea și mai agresivă, se dovedește a fi una eficientă. De ce spunem asta? Pentru că, în mod cert, după perioada aglomerată, emoționantă și solicitantă a sărbătorilor, poți trage câteva concluzii folositoare pentru următorul sezon festiv. Iată care sunt cele la care ne-am gândit noi:
Din dragoste, din nevoia de a-ți compensa absența, poate sau, de ce nu?, din aceea de a epata, ai ajuns să le cumperi prietenilor și apropiaților cadouri pe care nu ți le permiți în mod obișnuit. O rată pentru noul televizor al părinților, o 'scăpare' în contul de economii pentru cadoul iubitului, un sacrificiu pentru jucăria supertehnologizată a copilului sau a unui nepot – toate acestea, deși sugerează generozitate la o primă vedere, se pot traduce cu ușurință în lipsa unei educații financiare corecte. Propune-ți ca, în 2022, să nu repeți această greșeală și stabilește din timp bugetul pentru cadouri, în concordanță cu posibilitățile tale financiare. Cu siguranță, cei dragi îți vor aprecia la fel de mult eforturile și dorința de a le face o bucurie, iar stabilitatea ta financiară nu va mai avea de suferit.
E plăcut să ai invitați la masa de Crăciun și o adevărată onoare să fii chiar tu gazda prietenilor de Revelion. Însă, dacă nu ești pregătită din toate punctele de vedere pentru evenimente de asemenea anvergură, e mai bine să limitezi numărul vizitelor sau al invitaților. Desigur, o masa extensibila te poate salva în astfel de situații, fără a-ți compromite spațiul de locuit. Însă nu uita să îți numeri invitații și atunci când investești într-un nou set de scaune living, sau ia în calcul varianta unui bufet suedez, dacă nu vrei ca în 2022 să ai aceeași surpriză neplăcută de sărbători și să îți dai seama în ultimul moment că nu știi cum să configurezi piesele de mobilier, astfel încât zona de living sau de dining să îi cuprindă pe toți cei prezenți.
Chiar dacă ești genul de persoană care îi hrănește pe cei dragi pentru a-și arăta afecțiunea, e dificil să ții pasul de sărbători. Sute de sarmale, piftii, salată boeuf, friptură, aperitive și desert – e o listă lungă pe care vrei să o bifezi în fiecare an, fără cusur, pentru a-i face pe toți să se simtă bine primiți și îndrăgiți. Vrei să afli un secret? Nu este obligatoriu să le pregătești tu pe toate! Timpul este scurt – mai ales că vrei ca toate preparatele să fie proaspete, să arate impecabil și să aibă un gust desăvârșit, iar tu, chiar dacă ai ajutorul partenerului, nu te poți multiplica pentru a face față standardelor autoimpuse. Discută din timp cu invitații tăi, în anul următor și propune-le să vă ocupați fiecare de câte un preparat – dacă tu faci salata boeuf și friptura, o persoană aduce sarmalele și alta desertul, efortul necesar pare să ajungă la un standard mai omenesc. Iar dacă nu îți surâde această idee, apelează la serviciile unei firme de catering. Sunt o mulțime disponibile, îți poți face temele din timp cu o degustare sau prin lectura testimonialelor clienților, astfel încât să îți rămână suficient timp la dispoziție și pentru o manichiură și o vizită la coafor, înainte de sosirea invitaților.
Perioada sărbătorilor este solicitantă pentru toată lumea. De la curățenie și gătit, la îngrijire personală și cumpărături, toate par că trebuie făcute pe ultima sută de metri, iar timpul nu se dilată. Găsește soluțiile potrivite pentru tine în anul următor, în așa fel încât să nu mai privești sărbătorile ca pe o corvoadă, ci ca pe o adevărată bucurie de a-ți petrece timpul alături de cei dragi și de a-ți manifesta afecțiunea și dragostea pentru ei.
Foto: Pexels