10 filme regizate de actori care și-au început cariera la o vârstă fragedă

Acești actori au făcut trecerea de la a fi în fața camerei la regizarea unor filme faimoase.

Dacă unii actori care au apărut la o vârstă fragedă în lumina reflectoarelor au decis să renunțe complet la meseria lor, alții au decis să exploreze și să încerce și partea de regie. Și se pare că le-a ieșit, drept dovadă filmele lor au fost apreciate și răsplătite cu premii. 

1. Women Talking (2022)

Cariera actriței Sarah Polley a început în 1980. Publicul și-o amintește din The Sweet Hereafter, Go sau My Life Without Me. A regizat filmul Women Talking, în care e vorba despre o serie de femei care fac parte dintr-o comunitate religioasă izolată și care se luptă cu șocul resimțit după mai multe atacuri brutale. Prima peliculă regizată de Sarah Polley este Away from Her din 2006. 

2. Bad Words (2013)

Jason Bateman a cunoscut notorietatea prin intermediul emisiunilor TV Little House on the Prairie și It’s Your Move. Un rol faimos interpretat de el rămâne cel din serialul Arrested Development. Jason Bateman a regizat Bad Words, un film care nu a obținut un succes la box office, dar care s-a remarcat prin umorul negru, dar și prin prestația actorului, pentru că el a jucat și unul dintre personaje. 

3. Little Man Tate (1991)

La 15 ani, Jodie Foster a obținut prima nominalizare la Oscar. Când avea 29 de ani, a regizat filmul Little Man Tate, în care ea joacă rolul unei mame care își crește singură copilul. Pe lângă rolurile din filme, nu s-a oprit din regie pentru că și-a pus amprenta și asupra unor episoade din seriale precum Black Mirror și Orange is the New Black.

4. A Midnight Clear (1992)

Unul dintre filmele cunoscute în care a jucat Keith Gordon este Christine din 1983. La 27 de ani, a avut curajul de a regiza un film, The Chocolate War. A Midnight Clear e un alt film regizat de el, în care se urmărește o unitate de informații americană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și care are la bază romanul scris de William Wharton.  

5. Don Jon (2013)

Joseph Gordon-Levitt a jucat în Mysterious Skin și Brick, fanii observându-i de atunci talentul actoricesc. A făcut parte și din distribuția unor filme în care a fost în compania unor actori cunoscuți, printre care Inception și Looper. A regizat Don Jon, o peliculă în care a jucat împreună cu Julianne Moore și Scarlett Johansson și care a încasat mai bine de 40 de milioane de dolari la box office. 

6. Lost River (2014)

Dacă nu știai până acum, Ryan Gosling a fost între 1993-1994 în The Mickey Mouse Club. Avea 13 ani la vremea respectivă și drumul lui în actorie nu s-a sfârșit acolo, pentru că a mai jucat în Are You Afraid of the Dark? și Goosebumps. Amintim The Notebook, Blue Valentine și La La Land, proiecte pentru care este celebru astăzi. Lost River este un film scris și regizat de el, despre o mamă care își crește singură cei doi copii și care, printr-un context, ajunge inclusă într-o lume interlopă. 

7. A Tale of Love and Darkness (2015)

Natalie Portman și-a dat seama la vârsta de 11 ani că își dorește să devină actriță și și-a urmat visul. Astăzi este printre cele mai cunoscute și apreciate actrițe de la Hollywood. A regizat A Tale of Love and Darkness, un film bazat pe memoriile care poartă același nume ale lui Amos Oz. Acțiunea se petrece în 1940, în Ierusalim, iar ea interpretează rolul mamei unui băiețel care visează să ajungă scriitor. 

8. The Virgin Suicides (1999)

Sofia Coppola este recunoscută pentru prestația din The Godfather 3În 1999, apărea The Virgin Suicides, o dramă psihologică regizată de ea și adaptată după romanul lui Jeffrey Eugenides. Pelicula se desfășoară în Detroit în 1970 și spune povestea a cinci surori care sunt izolate de părinții lor stricți și religioși.

9. Rocketman (2019)

Înainte de a deveni un regizor renumit, Dexter Fletcher a jucat în The Long Good Friday, Layer Cake și Band of Brothers. În 2011, a regizat primul lui film, Rocketman, despre cariera muzicianului Elton John, pentru care a primit o mulțime de laude din partea industriei și care a încasat aproximativ 200 de milioane de dolari. 

10. A Beautiful Mind (2001)

Ron Howard este fiul cel mare al actorului Rance Howard și a surprins cu apariția în The Andy Griffith Show. A mai jucat în Happy Days și a regizat Night Shift și Splash. Dar, recunoașterea a venit cu filmul A Beautiful Mind despre matematicianul american John Nash, cu Russell Crowe interpretându-l pe protagonist. Pelicula a fost nominalizată la 8 premii Oscar și a câștigat la categoriile cel mai bun film și cel mai bun regizor. 

Citește și:
10 perechi de pe ecrane care au o relație de prietenie în viața reală

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle