Cărțile pe care chiar merită să le citești în luna mai 2022

Pentru luna aceasta îți recomandăm câteva romane sfâșietoare, dar și volume de nonficțiune: de la unul care îți permite să intri într-o lume a tăcerii, la analize documentate despre parcursul și intențiile lui Vladimir Putin.

Descoperă în selecția noastră 8 cărți pe care merită să le citești în luna mai 2022!

Jacob se hotărăște să iubească, Cătălin Dorian Florescu, editura Humanitas

Cel de-al cincilea roman al autorului, distins cu Swiss Book Prize, este o poveste de familie care se aventurează, spre deosebire de celelalte cărți ale sale, complet pe teritoriul ficțiunii. „Este probabil comentariul meu cel mai puternic despre omul care luptă și se sustrage pieirii. În Jacob se hotărăște să iubească sunt cu toții într-o stare de permanentă căutare a unui loc mai bun, toți sunt pe drum pentru a-și clădi existența.”, spune autorul.

Lumea în flăcări, Siri Hustvedt, editura Polirom

O carte-puzzle nominalizată la Man Booker Prize, prezentată drept antologie de texte (jurnalele, recenzii, portrete ale personajului principal realizate de familie şi prieteni), romanul lui Hustvedt este unul psihologic şi politic, ce are drept temă lupta pentru afirmare a unei artiste. Harriet „Harry” Burden a fost ignorată de criticii şi colecţionarii de artă, și provoacă un scandal pe scena newyorkeză atunci când convinge trei tineri artişti bărbaţi să-i lanseze creaţiile sub propria lor semnătură, cu titlu de experiment socio-filosofic.

Oamenii lui Putin, Catherine Belton, editura Litera

Subtitlul Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul îți spune totul despre motivele pentru care ai vrea să citești acum cartea jurnalistei care și-a petrecut ani documentând volumul. Aceasta reface drumul către putere al lui Vladimir Putin, arătând cum acesta, alături de un grup de foști membri KGB, a preluat frâiele Federației Ruse, i-a înlocuit pe oligarhii epocii Elțîn cu alții, loiali lui, a suprimat criticii și a lansat operațiuni de influență sub acoperire în afara țării. Plină de informații, densă, populată cu personaje de legendă, Oamenii lui Putin este o carte care îți va forma o idee mai clară despre Rusia de azi.

Scrisoare mamei, Serghei Esenin, editura Art

Unele dintre cele mai cunoscute poeme ale celui care a pus bazele avangardei în literatura Rusiei moderne, vorbind fără strop de nostalgie despre viața la țară, anii copilăriei, dar și despre propriile episoade huliganice, alcătuiesc volumul de față. Esenin a fost un personaj complicat și dramatic, iar moartea lui nu a făcut decât să contribuie la aura lui legendară.

O minte liberă, Steven C. Hayes, editura Curtea Veche

Un volum documentat, scris cu umor și cuprinzând confesiuni înduioșătoare, care ne învață Cum să pivotăm către ceea ce contează, utilizând soluții neobișnuite, chiar nostime. Hayes susține că ne scufundăm în depresie și anxietate pentru că ne-am construit o poveste despre noi înșine la care nu renunțăm.

Rusia, o ecuație complicată, Armand Goșu, editura Polirom

A doua ediție a conversațiilor autorului cu Lucian Popescu, revizuită astfel încât să includă și texte relevante despre invazia Rusiei în Ucraina, volumul este o carte de istorie trăită, dat fiind faptul că Goșu a studiat decenii la rând istoria Rusiei. O lectură care te va face, cu siguranță, să înțelegi mai bine zbaterile momentului în Europa.

Lumii îi spuneau pădure, Ursula K. Le Guin, editura Nemira

În lumea imaginată de Le Guin, pe planeta Athshe, un paradis ai cărui locuitori pașnici au o înțelegere mistică a vieții, liniștea este tulburată de invazia yeomenilor însetați de sânge. Împinși către revoltă, locuitorii din Athshe vor afla că violența va ajunge să lezeze principiile fundamentale ale societății lor și îi va trimite pe un drum fără întoarcere.

Simfonia semnelor, Adriana Săftoiu, editura Trei

Adriana Săftoiu a luptat și în Parlament, dar și în fața publicului pentru persoanele cu deficiențe de auz, iar acum redă poveștile celor pe care i-a cunoscut, marcate de lipsa de acțiune a autorităților și de blamul unei societăți care nu e pregătită să accepte oameni diferiți de normă.

Citește și:
Seriale care au fost anulate după doar un singur episod

Foto: PR, Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle