Știm că nu suntem perfecți și nici nu căutăm perfecțiunea, însă anumite caracteristici pe care le avem contribuie la succesul sau eșecul în relațiile pe care le formăm cu ceilalți oameni.
La începutul unei relații, ambii parteneri își arată cele mai bune versiuni ale lor, însă, pe măsură ce trece timpul, adevărata personalitate începe să iasă la suprafață. Iată care sunt acele caracteristici care nu îl cataloghează pe partenerul tău drept un iubit perfect, potrivit zodiei lui:
Taurul urmărește să obțină întotdeauna ceea ce vrea, iar lucrurile să se desfășoare doar după placul lui, fiind aproape imposibil să-i schimbe cineva opiniile. Pentru el, situațiile sunt corecte sau greșite, un lucru dificil pentru persoanele din jurul lui. Oamenii și împrejurările sunt flexibile și complicate, însă Taurul nu înțelege asta.
Bărbatul Taur știe ce vrea, iar ca toate zodiile de Pământ, are tendința de a fi specific în privința aspectelor care fac parte din rutina lui, ceea ce înseamnă că orice deviere de la normă îl va determina să-și plângă de milă – un defect pe care, oricât de mult te-ai strădui, nu-l poți schimba.
Bărbații din zodia Gemeni caută să-și satisfacă nesfârșita curiozitate, să exploreze cât mai mult din această lume. În ceea ce privește relația de cuplu, bărbatul Gemeni este prea ocupat să facă multe alte lucruri de care este interesat decât să-și arate afecțiunea față de parteneră. Este deseori distras și nu știe cum să fie un partener prezent în cuplu.
Știm deja că tu ai fost cea care a făcut primul pas în relația cu un bărbat Gemeni. Acesta preferă să-și lase partenera să preia conducerea, având în vedere că nu este niciodată primul care își exprimă sentimentele sau inițiază ideea de a locui împreună.
Bărbatul Rac devine deseori defensiv, mai ales atunci când este criticat. De fiecare dată când se simte încolțit, Racul scoate în evidență defectele celuilalt și vede fiecare argument contradictoriu drept un glonț în armură, de aceea răspunde atât de impulsiv atacurilor.
Schimbările frecvente de stare ale Racului nu sunt deloc apreciate de cei din jur. Dacă nu devine defensiv într-un conflict, va întrerupe legătura cu persoana în cauză fără să stea pe gânduri. Am putea fi ignorați pur și simplu fără ca măcar să știm cu ce am greșit. Această zodie este dificilă și poate fi obositor să ții pasul cu întreaga dramă pe care o construiește în jurul ei.
Ego-ul Leului ajunge să devină absolut respingător, însă ceea ce oamenii subestimează la această zodie este capacitatea ei de dominare. Leul vrea să fie centrul universului în orice activitate sau subiect, iar atunci când simte că nu se află în lumina reflectoarelor, își caută o altă audiență. Nevoia Leului de a fi în centrul atenției s-a acumulat în urma unor nesiguranțe, de aceea își dorește un partener care să-i spună constant cât este de minunat. Apoi, după ce a obținut ce a vrut, o îndepărtează pentru a primi atenție și din partea altor persoane.
De asemenea, bărbatul Leu poate fi și foarte egoist. Vrea ca totul să decurgă după placul lui și să fie cel care conduce relația, o rețetă pentru dezastru. Știm foarte bine că într-o relație trebuie să existe egalitate și echilibru, adică ambii parteneri trebuie să fie pe aceeași lungime de undă.
Bărbații din zodia Fecioară sunt renumiți pentru obiceiurile lor specifice, și deși pot fi destul de duri cu ei înșiși, cu siguranță sunt mult mai critici cu cei pe care îi iubesc. Având în vedere că suntem conștienți de defectele pe care le avem, nu este cel mai plăcut sentiment ca partenerul să ni le scoată în evidență.
Fecioara preferă ca lucrurile să se desfășoare într-un anumit mod. Nu îi place ca situațiile să scape de sub control, de aceea, rareori alege să împartă anumite lucruri cu cei din jur. Așa că, atunci când iubitul refuză să-ți împrumute hanoracul pentru că ți-e frig, înseamnă că și-a activat inabilitatea de a dărui. Îi pasă mai mult de propriul confort și propria fericire decât de modul în care se simt ceilalți.
În mintea unui bărbat Scorpion, gelozia și dragostea se interconectează. Dacă se simte prea confortabil și sigur în relație, ceea ce-și dorește, de fapt, va crea un conflict pentru a-și testa partenera. Vrea să știe cât de mult înseamnă pentru ea, chiar dacă asta necesită manipulare și minciuni. Crearea unui conflict pentru a testa devotamentul partenerului este un comportament toxic, ce poate exploda în orice moment. Cu toate acestea, bărbatul Scorpion continuă să apeleze la această tactică.
Săgetătorul are nevoie de un partener care să i se alăture în cursă, adică să fie la fel de spontan ca el. Săgetătorul nu poate face compromisuri în privința niciunui aspect din viața de cuplu, mai ales în privința independenței. Bărbatul Săgetător vede relația ca pe o restricție, deci s-ar putea să fii nevoită să depui mult efort pentru a-l convinge să facă parte din ea. Iubește libertatea și nu este tocmai iubitul perfect pentru cineva care își dorește o relație tradițională.
Capricornul alege să fie într-o relație puternică, pentru că are nevoie de o parteneră la fel ambițioasă ca el. Vrea o iubită de care să fie mândru, care înțelege angajamentul pe care îl stabilește cu munca și cariera lui. Cunoscut pentru pasiunea pe care o depune în muncă, bărbatul Capricorn nu este departe de a-și transforma iubita în asistenta personală, apelând la ea ori de câte ori are nevoie. Din nefericire, nu este un partener care să-și susțină jumătatea.
Bărbații Vărsător vor să știe cât mai multe lucruri, de aceea le face plăcere să întâlnească oameni noi, de la care au ce învăța. Având în vedere că se dedică acestui scop destul de mult timp, au tendința de a-și neglija partenera. De asemenea, este obișnuit să-și trăiască viața după propriile reguli, asigurându-se că nu-i dezamăgește pe cei din jur și face ceea ce dorește. Când se află într-o relație, încearcă să păstreze o distanță, având zero interes în a-i cunoaște familia sau prietenii partenerei.
Trăind cu capul în nori, bărbatul Pești are toate intențiile să-și păstreze promisiunile, dar deseori reușește, într-un fel, să se sustragă de la obligațiile de cuplu. Petrece foarte mult timp gândindu-se sau visând la diferite lucruri, iar în acest timp, s-ar putea să fie complet rupt de realitate și nici măcar să nu te audă vorbind. Nu te poți baza pe el pentru ajutor, ceea ce nu-l poziționează în topul celor mai buni iubiți din lume.
Una dintre calitățile de admirat la Berbec este atitudinea directă, însă, din nefericire, aceasta poate fi și un defect. De exemplu, dacă iubitului tău Berbec nu îi place noua ta coafură, îți va spune exact ceea ce crede – un lucru pe care nu vrei neapărat să-l auzi după ce ai stat câteva ore la salon. Crede că îți face o favoare spunându-ți adevărul în față, însă nu se gândește să schimbe tonul pe care transmite acele lucruri.
Foto: PR