Filme cult ale anilor ’90, pe care merită să le revezi oricând ai ocazia

Dacă te pasionează filmele, știi, probabil, că există o perioadă în viață când vrei să te întorci la filmele vechi și să le revezi sau să faci o incursiune în trecut și să vizionezi filmele tinereții părinților tăi.

Iată câteva filme cult ale anilor ’90 care merită văzute. Lista ar putea fi cu siguranță mult mai lungă.

Titanic

Filmul ne prezintă o poveste de dragoste tristă, care continuă să impresioneze și în zilele noastre. În timpul unei călătorii pe cel mai mare vas din acea perioadă, o tânără aristocrată se îndrăgostește de un tânăr cu un alt stat social, iar cei doi încep o relație interzisă. Vasul lovește un iceberg, iar viața pasagerilor este pusă în pericol. În ce univers ar putea cineva să-l abandoneze pe tânărul Leo? Plâng de fiecare dată când văd filmul și aș putea să îl revăd de mii de ori.

Great Expectations

Probabil și tu ai fost nevoită în liceu să citești Great Expectations, de Charles Dickens. Deși povestea dintre Pip și Estella era chiar captivantă, a fost surclasată de versiunea jucată de Gwyneth Paltrow și Ethan Hawke.

10 Things I Hate About You

Am putea să ne uităm la 10 Things About You în fiecare weekend și tot să găsim cel puțin 10 lucruri pe care le iubim la filmul ăsta. Am fost chiar impresionată să aflu, atunci când l-am văzut prima dată, că filmul a avut ca inspirație opera lui Shakespeare, „The Taming of the Shrew”.

Romy and Michele’s High School Reunion

Oricât de mult aș încerca, nu pot să rezist ținutelor din Romy and Michele’s High School Reunion. Cerceii din plastic, platformele și rochiile metalice, scurte – cum poți să nu le iubești? Un personaj remarcabil este cel interpretat de Justin Theroux, un „băiat rău”, fumător și îmbrăcat mereu în negru.

The Parent Trap

„The Parent Trap” este povestea gemenelor Annie James și Hallie Parker (Lindsay Lohan) care au fost separate fără să știe la divorțul părinților și se reunesc într-o tabără de vară. Acestea vin cu un plan de excepție în timpul taberei pentru a-și readuce părinții împreună. A fost un adevărat șoc pentru mine, în copilărie, să aflu că, de fapt, Lindsay Lohan nu avea o soră geamănă. Chiar și acum mă entuziasmez când văd filmul.

Romeo + Juliet

Regizorul Baz Luhrmann a reușit să aducă lumii în 1996 o adaptare excelentă după piesa tragică Romeo and Juliet, scrisă de Shakespeare. De la costumele impresionante, coloana sonoră pe măsură, dar și interpretările actorilor principali, Leonardo DiCaprio, Claire Danes, Paul Rudd și Harold Perrineau, toate acestea reușesc să te transpună în acea perioadă. Nu există ceva mai frumos ca tânărul Leonardo recitându-i din Shakespeare lui Claire Danes.

Matrix

O lume virtuală, creată de inteligența virtuală, în care oamenii se bat cu mașinile? Se pare că frații Wachowski au fost niște vizionari, iar pelicula lor, cu Keanu Reeves și Laurence Fishburne, nu a fost doar distractiv de privit. Anii ’90 îi aparțin filmului „Matrix”, care chiar ne-a luat prin surprindere. Dățile în care am stat în bucătărie și am încercat să îndoi lingura sunt nenumărate. Ar trebui să fim recunoscători acestui film pentru faptul că ne-a învățat să facem podul din picioare.

Stealing Beauty

La acel moment, „Stealing Beauty” părea să descrie exact cum ar trebui să fie când împlinești 16 ani – o vară în Toscana, o iubire care îți schimbă viața, o petrecere într-un castel, un păr superb, natural și o adolescență ciudată, dar totuși fermecătoare.

To Wong Foo, Thanks for Everything! Julie Newmar

Patrick Swayze, Wesley Snipes și John Leguizamo au interpretat excelent rolurile a trei travestiți naufragiați într-un oraș, în timpul unei excursii în jurul țării. Ținutele sunt, de asemenea, incredibile. „To Wong Foo, Thanks for Everything, Julie Newmar”, lansat in 1995, a fost primul film care a prezentat cultura drag.

Citește și:
Filme biografice care au fost criticate de protagoniștii poveștilor reale

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle