Chiar daca zbori frecvent cu avionul, sau din contra, nu ai zburat niciodata, e bine sa iti reamintesti ca un comportament civilizat si politicos poate deschide orice usa.
Pentru confortul tau, dar si al celorlalti, iata ce trebuie sa iei in calcul pentru a nu risca sa te transformi in cea mai enervanta persoana in urmatoarea ta calatorie.
Daca nu ai cumva un avion particular, si folosesti serviciile unei companii aeriene, e bine sa nu uiti ca avionul este pana la urma tot un mijloc de transport public. A te descalta si a-ti intinde picioarele o poti face in intimitatea casei tale, nu stand la cativa centimetri de un strain.
Daca vrei sa stai la fereastra, rezerva un loc la fereastra. Mai mult, nu lua ca ofensa refuzul unui alt calator de a schimba locul cu tine. Cateodata, pentru locurile rezervate inainte se plateste chiar putin mai mult. Daca vrei sa privesti pe fereastra nu il deranja pe celalalt, invadandu-i spatiul intim. Daca nu esti multumit de locul tau, poti vorbi de la inceput cu un membru al echipajului.
Insotitorii de zbor sunt acolo pentru a se asigura ca totul se desfasoara in siguranta, a te ajuta la nevoie si a-ti oferi ceva de baut pentru a nu te simti deshidratata pe toata durata calatoriei. Nu trebuie sa iti prezinte nici tot meniul si nici sa te ajute sa te decizi timp de o ora ce ai vrea sa mananci. Data viitoare cand ti se spune ca s-a terminat o anumita bautura, gandeste-te mai bine inainte de a-ti da ochii peste cap in semn de nemultumire.
Intarzierile sunt de multe ori inevitabile si depind de factori imprevizibili, precum vremea sau din ce regiune trebuie sa ajunga avionul. Poti apela la numeroase aplicatii care iti indica exact care este starea zborului tau, pentru a nu mai fi luata prin surprindere si a nu te enerva inutil.
Asta cu un simplu motiv. Folosindu-le, nu ii mai deranjezi pe ceilalti pasageri cu zgomotul telefonului tau, a mesajelor pe care le dai sau a jocurilor neintrerupte timp de cateva ore. Daca nu dispui de casti, poti foarte bine sa folosesti butonul mute, care a fost inventat pentru astfel de situatii. Poate ceilalti vor sa citeasca, sa lucreze sau sa doarma, fara a fi obligati sa auda activitatea ta pe fundal.
De obicei iesirea se face pe la usa din apropierea zonei din fata a avionului. Astfel, cei aflati pe primele locuri vor iesi primii, urmand apoi pasagerii din spate. In cazul in care nu ai intr-adevar o urgenta sau un alt zbor pe care trebuie sa il prinzi intr-un interval scurt de timp, nu e nevoie sa te grabesti sa ajungi in fata, deranjandu-i pe ceilalti.
Text: Dora Chelariu
Foto: Imaxtree
Vezi şi cum să devii însoțitor de zbor – stewardesă!