Feminism, adjectiv

Daca am reusit in viata profesionala e pentru ca am stiut cui sa fac ochi dulci. Pentru ca nu m-a injurat nimeni la volan niciodata, e clar ca e ceva in neregula cu mine, pentru ca o femeie „normala e tufa la condus. Noroc ca nu sunt blonda, ca sigur as fi naiva. Și ar mai fi cateva anomalii: castig mai bine decat sotul meu, iau mai multe decizii decat el pe toate planurile, imi place sa gatesc, dar mi se ridica tensiunea cand aud ca locul femeilor e la cratita. Inca nu v-am socat, domnilor? Sa mai stiti ca refuz sa ma ocup doar eu de copii, pentru ca nu i-am facut singura. Da, da, pentru a procrea e nevoie si de un spermatozoid, nu numai de un ovul. Pare feminista introducerea asta? Chiar este. Intr-o tara cu tendinte machiste, cum e Romania, nu e nevoie de barbati sa ne spuna cum suntem. E nevoie sa o afirmam singure: secolul XXI va fi feminist sau nu va fi deloc!

Pe 8 Martie, de Ziua Femeii, am citit un studiu efectuat de una dintre cele mai respectate institutii franceze de sondaj (INSEE), care arata ca echitatea femeie/barbat este mai mult un concept frumos decat o realitate sociala. Libertate, da. Fraternitate, poate. La egalitate mai e de lucrat. In Franta, salariile femeilor sunt in medie cu 20% mai mici decat cele ale barbatilor, si asta in conditiile in care au diplome superioare concurentei masculine. Adica suntem mai prost platite nu pentru ca nu am fi competente, ci pur si simplu pentru ca ne-am nascut femei. Studiul mai spune si ca, de regula, un patron nu sta prea mult pe ganduri cand are de ales daca sa dea afara un barbat sau o femeie. Macar asa se elimina riscul unei sarcini nepoftite si, eventual, o absenta de la job, care ar face ca pulsul economiei planetare sa se opreasca brusc. Sunt cinica? Da, poate. De ce am accepta sa fim date afara pentru ca suntem femei? De ce ne-am pune cariera in stand-by doar pentru ca, la un moment dat, am vrut sa devenim mame? Stereotipurile despre femei au radacini adanc infipte in societatile contemporane, chiar si in cele mai evoluate. Din punct de vedere sociologic, stereotipurile sunt niste imagini care s-au blocat la un moment dat in istoria evolutiei umane si care impiedica intreaga societate sa avanseze. Ca si mustele din piesa omonima scrisa de Sartre, stereotipurile sunt niste mesaje subliminale care au forta asta absurda de a perpetua niste ro¬luri sociale definite acum prea multa vreme, cand barbatii se duceau la vanat mamuti si femeile stateau in pestera ca sa aiba grija de mostenitori. Din ce in ce mai multe femei, peste tot in lume, se revolta. In 2015, in semn de protest impotriva sexismului de la Hollywood, Juliette Binoche, Jessica Chastain, Queen Latifah si Freida Pinto au creat o societate de productie al carei rol este sa promoveze filmele care vehiculeaza o imagine noua a femeii. Din ce in ce mai multe vedete se exprima in mass-media, denuntand o suprematie masculina arhaica, nejustificata astazi, cand femeile se duc la munca si au job-uri care implica la fel de multe responsabilitati. N-am fost la Hollywood sau la Paris sa vorbesc cu Jessica Chastain si cu Juliette Binoche. Am vrut sa vad ce se intampla in Romania. Cum percep romancele stereotipurile si dihotomiile primitive masculin/feminin. Ce le supara, ce nu le deranjeaza. Și, mai ales, ce ar trebui sa se schimbe.

Romania, pe ultimul loc in Europa

Am inceput cu o intrebare directa. Se poate vorbi despre egalitate intre femei si barbati in Romania? „Global Gender Gap Report 2015 concluzioneaza ca femeile castiga astazi ceea ce barbatii castigau in 2006. Și mai spune ca, daca lucrurile evolueaza in acelasi ritm, omenirea are nevoie de 118 ani pentru a aduce lucrurile la egalitate. Intr-un alt studiu (Gender Equality Index 2015), Romania apare pe ultimul loc (33,7 puncte, fata de media UE de 52,9). Altfel spus, cifrele arata ca nu, in Romania femeile nu sunt egale cu barbatii. Dar nici in lumea larga lucrurile nu stau mai bine, imi spune Miruna Stanculescu, psihoterapeut. In Romania, dorinta femeilor de a se afirma si de a se emancipa social a inceput acum putina vreme. Sigur, comunismul a dat peste cap modelele familiale. Dar adevaratul mars pentru egalitate a inceput in 89, dupa Revolutie, „cu o fisa de post neactualizata in care inca figura responsabilitatea integrala pentru gestionarea organizatorica a casei si a copiilor. La fel ca in cazul culturilor cu experienta mai mare in exercitiul capitalismului, a fost nevoie de presiunea carierei pentru ca femeia sa inceapa sa-si renegocieze identitatea de sex-rol si sa inceapa sa imparta responsabilitatile vietii de dupa serviciu cu partenerul de relatie, imi explica Miruna Stanculescu. De mai bine de 25 de ani, romancele duc o lupta, din pacate adesea silentioasa si individuala, pentru ca imaginea despre rolul lor in societate sa evolueze.

Cand ma fac mare vreau sa fiu femeie

Fiecare dintre noi s-a simtit, macar o data in viata ei personala sau profesionala, discriminata pentru simplul motiv ca e femeie. Corina Dinu (36 de ani, coordonator regional de vanzari la o banca) mi-a spus ca, desi ea „nu se lasa discriminata in viata de zi cu zi, „povestea cea mai des intalnita este cea a femeilor la volan. Daca faci parte din sexul opus, masculii, regii soselelor, au deseori sentimentul ca trebuie sa-si marcheze clar teritoriul – asta fiind toata partea carosabila – si recurg la invective foarte colorate. Rucsandra Pop, 39 de ani, scrie piese de teatru si a fondat organizatia Hydra, al carei rol este sa promoveze creatia contemporana: „M-am simtit discriminata o singura data, cand eram foarte tanara. Aveam vreo 22 sau 23 de ani si lucram intr-o retea de ziare locale. Șefii mei locali ma propusesera pentru functia de editor coordonator, iar sefii mai mari erau deranjati ca in divizia noastra erau prea multe femei in functii de conducere. Optimista cum sunt, pentru mine a contat mai mult faptul ca sefii mei directi au avut incredere in mine si mi-au dat o redactie pe mana la varsta aia. Dar reticenta celorlalti s-a stocat undeva pe hard-ul meu si, cand am ajuns sa problematizez diferentele de gen, i-am dat alte valente, am inteles mai multe. Mai tarziu am inteles ca in multe locuri barbatii fac regula. Optimiste ca Rucsandra sau indraznete precum Corina, care marturiseste ca, de fiecare data cand aude glume nesarate pe seama femeilor, nu sta pe ganduri si serveste instantaneu „o replica acida, nici una dintre femeile cu care am vorbit nu s-a lasat impresionata de experientele discriminatorii. Și-au vazut de treaba lor. Cu profesionalism si cu delicatete. „Un lucru interesant pe care l-am descoperit eu este ca exista femei care incearca sa imite sau sa concureze si exista femei care joaca dupa propriile reguli – adica pastrandu-si feminitatea, sensibilitatea, empatia si ceea ce numim intuitie feminina. Eu cred ca acestea din urma sunt cele care aduc adevarata schimbare de mentalitati, mi-a mai spus Rucsandra.

Femeia „breloc

Vi s-a intamplat vreodata sa va simtiti un obiect frumos? Sa plecati voi capul pentru ca un barbat se uita insistent si nepoliticos la fusta scurta pe care o purtati? Sau sa simtiti ca seful va retine un pic mai mult decat ar fi nevoie in birou? Cat de greu de suportat sunt momentele in care ne dam seama ca, in ochii barbatilor (poate si in ai celor pe care ii iubim), am incetat sa fim niste persoane si am devenit niste trofee. Gratiela Badescu, 30 de ani, este actrita. Imi marturiseste ca „in lumea teatrala exista multa misoginie. E o linie foarte fina intre conversatia de salon si cea de golaneala. E cam ca-n bancuri: daca nu le raspunzi la glume zic ca esti mofluza, daca le dai replica, zic ca te crezi desteapta. Ca multe dintre noi, Gratiela a trait, la un moment dat, o relatie in care singura ei datorie era sa fie frumoasa: „Am avut o relatie cu un barbat frumos, educat, cu o functie de conducere intr-o companie destul de mare care abia intrase pe piata din Romania. El – iubitor de arta, fascinat ca are o iubita actrita. Povestea a capatat o alta perspectiva cand, intr-o seara in club, mi s-a explicat discret si politicos ca suntem in public si nu ne manifestam de fata cu colegii lui asa cum fac eu cu prietenii mei din lumea artistica. Usor-usor, ajunsesem femeia «breloc». A fost perioada cea mai plina de tocuri din viata mea. Ce-i drept, din exterior toate pareau ca din filmele de duminica seara: flori, cadouri, mese doar in oras, dar eu ma simteam o femeie «breloc» care spune povesti frumoase. Mirajul unei vieti usoare si mondene dispare cand nu ne simtim apreciate si pentru altceva decat pentru ochii nostri frumosi. Sunt multe femei care se trezesc prizoniere in astfel de relatii. „Ține doar de ce crezi ca ti se potriveste. Acum ma gandesc la experienta aia ca la un test. Sentimentul de obiect frumos a fost mai puternic si m-a facut sa ma indepartez, aproape ca am refuzat organic sa incerc sa descopar daca e ceva valabil in acel univers, isi aminteste Gratiela.

Fiecare in parte. Si mai ales impreuna

M-am intrebat daca toate experientele discriminatorii pe care le-am trait, daca toate glumitele astea despre cum conducem, cum ne orientam in spatiu, cum plangem prea des sau suntem prea iritate din cauza hormonilor au reusit sa creeze falii in increderea pe care o avem in noi. Sigur, in timp, putem sa ne simtim devalorizate pentru ca privirea societatii este incarcata de reprosuri meschine. Vestea buna e ca, de obicei, trecem cu brio peste ele, dupa cum m-a asigurat psihoterapeuta Miruna Stanculescu. Ca, din fericire, sau pur si simplu pentru ca suntem solid construite, am inteles ca, in loc sa ne vaitam sau sa ne oprim ca sa ne lingem ranile, trebuie sa mergem inainte. Nici una dintre femeile cu care am stat de vorba nu s-a lasat descurajata. In intrebarile pe care le-am pus, am vorbit despre o revolutie. O revolutie care ne-ar scoate in strada pe toate si care ar statua ca, de azi inainte, salariile noastre vor fi egale cu cele ale barbatilor, ca nu o sa mai aiba nimeni dreptul sa ne dezbrace din priviri. Dar probabil ca femeile cu care am vorbit au dreptate si ca, dincolo de o revolutie, schimbarea pe care o asteptam va veni incet-incet, de la fiecare dintre noi in parte. Prin munca de dramaturg a Rucsandrei, care spune ca-si da seama ca e putin loc in literatura pentru personaje feminine puternice si ca tocmai de asta rolul ei este sa „umple spatiile astea albe, scotand in lume femei emancipate, constiente de ceea ce sunt. Prin educatia pe care Corina a ales sa o insufle copiilor ei, ca „sa nu gandeasca in termeni de stereotip. „Revolutia pe care as face-o eu azi e la nivel individual. Cred ca fiecare femeie ar trebui sa stie cand are nevoie de ajutor, in ce capitol al vietii ei si de la cine. Pentru ca rolurile sa fie mai echilibrate intre barbati si femei fiecare trebuie sa invete sa ceara si sa negocieze, crede Gratiela Badescu.
Multa vreme am ezitat sau am schimbat subiectul cand ma intreba lumea daca sunt feminista. Undeva, intr-un colt al creierului, mi se inoculase o idee: ca feministele sunt urate, violente, extremiste. Astazi imi asum adjectivul acesta fara sa clipesc. Sa nu ma intelegeti gresit. Nu tin neaparat sa fiu un as la volan, nu am ambitia sa pot purta la fel de multe kilograme ca un barbat. Tot ce vreau este sa fiu respectata. Eu si modul de viata pe care il aleg, ca femeie intr-o societate moderna, democratica si egalitara.

Text: Ileana F. Buzea
Foto: Arhiva Revistei ELLE

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK