5 motive ca sa iti fructifici pasiunile si sa lucrezi pe cont propriu

Ai visat vreodata sa renunti la job-ul pe care il ai si sa lucrezi de acasa? Sau si mai bine, sa lucrezi si calatoresti in acelasi timp? Ia-ti adio de la viata de birou si devino propriul sef, cu noile tale reguli de a-ti urma pasiunile.

5 motive ca sa iti fructifici pasiunile si sa lucrezi pe cont propriu

Poate ca te pricepi foarte bine la scris si faci asta deja de ceva timp. Sau poate te pricepi sa creezi bijuterii, sa pictezi sau poti sa faci un website. Ai vandut cateva lucruri prietenilor tai si ocazional, ai luat legatura cu un prieten al altui prieten, caruia i-a placut ceva creat de tine. Dar nu ai avut niciodata curajul sa faci ceva din asta.

Ai nevoie de o schimbare? A lucra ca freelancer iti da posibilitatea de a calatori oriunde. Vrei sa petreci cateva luni intr-o tara precum Brazilia? Tot ce iti trebuie este un laptop si o conexiune la internet, pentru a lucra si a te ocupa de proiectele tale creative in acelasi timp.

Poate ca a venit vremea sa incepi sa te gandesti mai serios la asta. Nu a fost niciodata un moment mai potrivit decat acum sa iti explorezi optiunile in domeniul creativ care iti place. Nu a fost niciodata mai usor ca acum sa ai un loc de munca care nu necesita mediul traditional de lucru.

Iata 5 motive pentru care nu trebuie sa renunti la pasiunile tale si la dorinta de a le transforma intr-un job permanent.

Ai oportunitatea de a castiga bani din pasiunile tale

Ai abilitati pe care ai vrea sa le imbunatatesti si din care speri sa faci o profesie intr-o zi, dar datoriile te tin pe loc. A avea un loc de munca care iti plateste facturile, este de multe ori mult mai important decat a face ceea ce iti place, ceva ce iti pune cel mai bine in lumina talentul. Hobby-urile sunt de obicei activitatile pe care le faci acasa, in timpul liber, dar daca nu ar ramane doar atat? Daca ai gasi locuri in care iti poti vinde creatiile, care ti-ar permite sa castigi si bani din pasiunile tale? Indiferent ce talent ascuns sau hobby ai, cu siguranta exista cineva care are nevoie de creativitatea ta si te poate plati pentru asta.

Puterea content marketingului

Scopul content marketing-ului este acela de a crea permanet continut, relevant si creativ, pentru a comunica cu clientii unui brand si a crea o legatura de durata cu acestia. O mare parte din munca depusa in acest domeniu, poate fi facuta de freelanceri. De la a scrie articole, pana la tot ce tine de design, editare si video, poate fi realizat de o persoana creativa care nici macar nu trebuie sa lucreze fizic intr-o companie. Mai mult, o poate face din orice colt al lumii, cu costuri mult mai mici pentru angajator.

Creativitatea ta e la un click distanta de lumea intreaga

Acum ceva timp, daca iti doreai sa vinzi ceva facut de tine, o puteai face doar intr-un cadru restrans si cu mijloace mult mai costisitoare. Astazi sa fii prezent online inseamna totul si poti face asta doar stand acasa. Intalnirile pe Skype cu potentialii colaboratori, faciliteaza orice inconvenient legat de o deplasare, iar expunerea de care te poti bucura este mult mai mare.

Salvezi timp, bani si resurse

Din ce in ce mai multe companii ofera angajatilor alternativa de a lucra de acasa, pentru ca asta ii scuteste de multe costuri. Biroul nu mai este un spatiu indispensabil, cu tot ceea ce implica el, de la platirea facturilor pana la mobilier. Angajatul este avantajat de asemenea. Drumul pana la birou implica un mijloc de transport, bani si timp. Aceste ore pot fi fructificate intr-un mod mult mai util, decat a tipa la soferul din fata ta, sau a incerca sa iti faci loc printr-o mare de oameni pentru a prinde metroul. Acelasi lucru se aplica si in cazul unui freelancer, suplimentandu-ti veniturile in online, te va ajuta sa economisesti bani pentru alte lucruri.

Independenta locatiei

Simpla idee de a renunta la jobul pe care il ai si a incepe sa calatoresti, te poate pune in miscare. Gandeste-te doar la cati bloggeri de calatorii exista si cum au reusit sa isi faca o cariera din escapade in cele mai frumoase colturi ale lumii. Suna prea frumos ca sa fie adevarat, nu? Dar este. Vei avea nevoie doar de timp si multa determinare pentru a reusi. Travel bloggers, cum sunt numiti, par pe Facebook doar ca isi traiesc viata asa cum vor, in realitate insa, muncesc pentru a crea continut de calitate in timp ce se ocupa de cresterea site-ului lor sau colaborand cu diverse brand-uri. Dar a fi blogger nu este singura optiune. O simpla conexiune la internet iti ofera libertatea sa lucrezi de oriunde, ca freelancer, fiind independent si avand timp si de lucrurile care iti fac placere in acelasi timp.

Nu vei afla niciodata de ce esti capabila fara sa faci primul pas. Exploreaza-ti optiunile, sunt nelimitate. Aloca cateva ore din timpul tau unei cercetari legate de ce ai tu de oferit si ce exista pe piata. Cel mai rau lucru care ti se poate intampla este sa castigi cativa bani in plus. Cel mai bun, sa iti traiesti viata exact asa cum vrei, facand ceea ce iti place.

Text: Dora Chelariu

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle