6 moduri prin care iti sabotezi antrenamentele

Faptul ca mergi la sala nu este de ajuns pentru a slabi. Pa langa atentia pe care trebuie sa o acorzi tipului de antrenament pe care il practici, trebuie sa mai ai in vedere cateva lucruri importante pentru rezultatele pe care doresti sa le obtii!

6 moduri prin care iti sabotezi antrenamentele

1. Hidrateaza-te inainte de antrenamente

Stii deja ca nu poti exersa fara o sticla de apa alaturi de tine, dar nu uita sa te hidratezi si inainte de a incepe propriu-zis sa te antrenezi. Mai ales daca merg la sala de dimineata, bea suficienta apa fiindca esti deshidratata din timpul somnului si nu ai suficienta rezistenta fizica. Daca urmezi un antrenament care include ridicarea greutatilor, atunci trebuie sa bei mai multa apa decat in zilele in care te rezumi doar la alergat.

2. Planifica-ti antrenamentele

Poti sa iti asiguri succesul daca ai un plan de antrenament bine pus la punct, de care te tii cu sfintenie. Multi oameni merg la sala fara a sti ce anume trebuie sa faca sau ce vor sa obtina. Daca iti propui sa ajungi la un anumit rezultat, atunci vei ramane motivata si in cele din urma vei ajunge unde iti propui. Poti sa iti notezi progresele pe o foaie de hartie sau iti poti descarca o aplicatie de smartphone care te ajuta sa iti gestionezi mai bine antrenamentul. Daca ai un plan de actiune, nu poti sfarsi prin a pierde timpul intrebandu-te unde vrei sa ajungi si cum, ci treci direct la treaba. Cand iti planifici antrenamentele, cauta sa echilibrezi exercitiile cardio cu cele de ridicare a greutatilor sau apeleaza la un antrenor personal, care te va ghida pe parcurs.

3. Nu iti pune playlist-ul pe shuffle

Sigur ai observat ca ritmul in care te antrenezi si motivarea ta depind foarte mult de melodiile pe care le asculti in timp ce faci miscare. Tocmai de aceea, selecteaza cu atentie cantecele pe care vrei sa le asculti cat esti la sala si alege-le pe cele care au un tempo alert. Asa nu va trebui sa te opresti in timp ce faci exercitii ca sa schimbi melodia.

4. Nu scrie mesaje in timp ce te antrenezi

Ai putea crede ca daca iti verifici mesajele pentru cateva secunde, in timp ce te antenezi, nu e un lucru rau. Ei bine, de fapt nu e recomandat sa faci asta fiindca telefonul iti distrage atentia de la antrenament, lucru care va scadea eficienta efortului depus. Asadar, lasa-ti telefonul in vestiar sau acasa cat timp esti la sala, iar daca vrei sa asculti muzica la el, atunci pune-l pe modul avion.

5. Schimba-ti rutina

Multe femei se antreneaza dupa o rutina, fiindca le este mai usor sa faca asta si sunt obisnuite cu aceleasi exercitii. Daca totusi te antrenezi in acelasi fel de cateva luni bune, atunci e timpul sa schimbi ceva fiindca atat mintea cat si corpul tau nu mai raspund eficient la miscari. Nu te multumi cu monotonia pentru ca asta inseamna munca mai putina, dar si rezultate pe masura. In schimb, incearca noi metode de a slabi, mergi la cursuri de yoga sau pilates. Astfel iti vei mentine corpul in alerta si vei slabi mai eficient.

6. Nu lasa greutatile pentru sfarsitul antrenamentului

Daca faci exercitii cardio si ridici greutati in aceeasi zi, atunci alterneaza cele doua tipuri de antrenament. Ar trebui sa faci asta fiindca e mai usor sa te obisnuiesti cu miscarea intensiva, dar te vei antrena si mai eficient.

Text: Roxana-Maria Gaina
Foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet