Frumoasa si bestia: Alex. Leo serban si Maria Dinulescu

VEZI FOTO

POZA 1 / 3

Alex. Leo Serban: Eu critic, tu actrita. Me Tarzan, you Jane. In ge­neral exista „cupluri' regizor-actrita (sau actor, se mai intimpla), sau regizor-critic, dar critic-actrita n-am vazut decit intr-un film: Totul despre Eva – l-ai vazut?
Maria Dinulescu: „Puneti-va centurile, va fi o noapte foarte agitata.'

A.L.S.: Exact! E filmul emblematic despre rivalitatea din teatru, facut in 1950, cu Bette Davis (care spune replica aia). La un moment dat, Margo Channing (Bette) da o petrecere si un celebru critic (George Sanders) vine insotit de o starleta… Starleta era Marilyn Monroe. Criticul asta e foarte blazat, foarte cinic – un fel de acritura cu stil. E fermecator, daca iti plac lamiile reci. Mi se pare cumva nedrept ca cel mai celebru critic de teatru din film sa fie un astfel de personaj, dar probabil ca asa se intimpla in teatru… criticii de film nici macar nu apar in filme! Tu ce crezi, ar trebui sa aparem?

M.D.: Mi se intimpla ca oamenii cu care am cele mai interesante discutii in festivaluri sa fie criticii de film. De ce? Pentru ca sint cei mai cultivati, nu au nici un interes si deci cei mai obiectivi. Nu mai spun ca dansezi cu ei pina la 4 dimineata… Nu vorbesc despre tine, Alex, care te culci devreme, dar imi arati apusul de pe colina din Salonic. Cred ca trebuie sa apara tot ceea ce inseamna viata si dragoste. Pentru ca impreuna formam un sistem care func­tio­neaza.

A.L.S.: Mai tii minte cind si unde ne-am cunoscut?

M.D.: Stai sa ma gindesc. Cred ca la Londra, dar primul moment, clar nu. Erai un critic pe care il apreciam foarte mult, dar ca erai un excelent prieten in deve­nire nu aveam de unde sa stiu. Am sa-ti fac doua marturi­siri in fata tuturor. La Londra m-ai uimit cu generozitatea ta de a crea ritmul intrebarilor care ma ajutau sa arat ce e mai bun in mine – asta a contribuit la o seara excelenta pentru public. Cea de-a doua este admiratia pe care ti-o port pentru atentia si to­leranta pe care le oferi fiecarui om pe care-l intilnesti. Pentru mine esti un exemplu.

A.L.S.: Te-am vazut in scurt-metrajele in care ai jucat (Trafic al lui Catalin Mitulescu, Poveste la scara C al lui Cristi Nemescu, Examen al lui Paul Negoescu), apoi te-am vazut in California Dreamin… Amintesti de multe ori despre relatia ta profesionala cu Cristian Nemescu – si mi se pare foarte emotionant ca vorbesti intotdeauna despre o relatie umana mai presus de aceea profesio­nala. Preferi sa vorbesti despre Cristi asa cum era cind traia, ca si cum viata lui te-a marcat, nu capatul ei, curmat brusc in august 2007… Te gindesti uneori care ar fi fost traiectoria ta daca nu-l intilneai?

M.D.: De cite ori ma gindesc la Cristi, imi aduc aminte expresia fetei lui cind eu eram la Urgenta in situatia posibila de a nu mai fi. Era disperat si ar fi incercat orice ca sa ma ajute. Am facut greseala sa nu discutam si despre inevitabila lui moarte, ne gindeam numai la cum o sa devenim niste batrinei pe o banca din Cismigiu, care decid sa se casatoreasca. Tineretea mea in arta este el. M-a format si m-a iubit. Nu am cum sa cred ca totul ar fi fost la fel fara el.

A.L.S.: In Marilena de la P7 (mediu-metrajul sau facut inainte de California…), personajul prostituatei este jucat – foarte convingator, sper ca esti de acord – de Madalina Ghitescu. In lungmetrajul de debut al lui Adrian Sitaru, Pescuit sportiv, perso­najul tau e tot o prostituata. ti-a propus cumva Cristi sa faci rolul Madalinei? De ce crezi ca nu ti l-ar fi propus?

M.D.: Pentru ca stia ca nu eram pregatita sa il fac. Nu l-as fi acceptat. Este prea dur si violent pentru mine. Prostituata din Pescuit… trebuia sa fie Madalina – si la probe nu intelegeam de ce vor pe altcineva atita timp cit ea este o actrita excelenta. Se pare ca fiecare din noi am avut o nuanta diferita, care ne-a ajutat in productii diferite.

A.L.S.: Crezi ca un actor are nevoie de un regizor-Pygmalion? In cazul tau ar fi putut fi Catalin Mitulescu, dar pina la urma a fost Cristi Nemescu…

M.D.: Este cunoscuta dublarea coeficientului de inteligenta atunci cind ai un sustinator al talentului tau. Catalin ramine vinovatul pentru increderea pe care o am in mine si pentru toate usile pe care mi le-a deschis. Daca primul nostru film nu era selectionat la Cannes si cel de-al doilea cistigator al Palme dOr-ului, nu cred ca interesul fata de mine ar fi fost atit de puternic de la inceput. Cristi a fost cel care m-a ajutat sa ma simt confortabil cu mine si m-a invatat cum sa merg mai departe. Acum sint indragostita de Nae Caranfil si de Radu Mihaileanu.

A.L.S.: In general, criticii de film sint vazuti ca acele „acrituri cu stil' – niste oameni care sint incapabili de entuziasm si care se bucura de rateurile regizorilor pentru ca a scrie de rau le iese intotdeauna mai bine decit a scrie de bine. Eu, sincer, n-as fi facut aceasta meserie daca mi s-ar fi spus ca trebuie sa-mi las entuziasmul la garderoba. Cred ca atunci cind nu mai esti capabil de entuziasm trebuie sa te lasi de aceasta meserie! Am mai spus-o si o repet: in ce ma priveste, critica este o forma de admiratie. Acreala vine din faptul ca trebuie sa suporti nenumarate filme proaste sau mediocre pentru a ajunge la cele care merita admirate – si care sint, inevitabil, putine… Tu cum suporti criticile si cum ii suporti pe critici?

M.D.: Tot in festivaluri am invatat ca cei care ne dau o sansa sint criti­cii. Ei sint cei mai pregatiti sa te analizeze, ei iti simt talentul si viitoarea evolutie. Ai fi nebun sa nu te bucuri de atentia si interesul unor oameni care nu fac decit sa te ajute! Daca ai ceva de spus si simtit pe lu­mea asta, este imposibil sa nu fii apreciat. Numai frustratii si incapabilii au probleme cu criticii. A critica inseamna a descoperi ce anume il face pe un anumit om sa nu mearga in directia buna. Reprezinta ajutorul de a intelege lucruri pe care, atunci cind esti prea implicat, nu mai reusesti sa le vezi. Evident ca exista si oameni rai, ha, ha, dar sper ca ne este clar ca vorbim despre oamenii valorosi.

A.L.S.: Ti se pare ca facem o meserie utila? tii cont de critici? Sau este un moft de care lumea filmului se poate lipsi?

M.D.: Si cum ar fi lumea mea daca as considera ca sint perfecta? As trai intr-o mediocritate sora cu moartea. Moartea creativitatii mele. Cel mai mult ma sperie cind se scrie prea bine despre mine. Prefer sa spun ca e o chestie de marketing.

A.L.S.: Reality check: Una dintre criticile pe care le-am auzit in legatura cu tine este ca „te joci pe tine'. Adica esti Maria Dinulescu, indife­rent de rol, iar regizorii iti dau rolurile alea pentru ca, daca esti tu, n-ai cum sa nu le faci bine. Pe de alta parte, intr-o meserie cu ati­tea rivalitati la centru (ceilalti actori si, mai ales, celelalte actrite…) si atitea acrituri pe margine (noi, criticii…), este fantastic cum reusesti sa fii placuta tocmai de „acrituri'! Ne-am intilnit la diverse festivaluri – la Cannes, la Vene­tia, la Salonic, la Londra… – si pot confirma ca jur­na­listii/criticii straini roiesc in jurul tau, iti sorb cuvintele, apoi scriu extatic despre rolurile tale.

(Uneori, filmele trec in planul doi – tin minte acel domn italian care a vorbit inaintea proiectiei de la Venetia cu Pescuit sportiv si care spunea ca adevarata revelatie a filmului este Maria Dinulescu.) Si-ti mai pot spune ca ai multe „fane' printre doamnele critice de la noi – desi cliseul vrea ca mai ales doamnele, si mai ales doamnele de o anumita virsta, sa fie mai critice cu o femeie tinara si frumoasa care face film. N-o sa te intreb cum faci sa te faci placuta (presupun ca o actrita are intotdeauna „trusa' la ea), ci cum reusesti sa fii atit de naturala si sa nu spui lucruri dezagreabile? In fond, esti Tauroaica…

M.D.: Ehe… e o mare problema la noi. Cind esti invitat la un casting nu se gindeste nimeni la faptul ca ai facut 4 ani de facultate si ca mai ai 10 de experienta, ca in cazul meu. Nu esti ales pentru ceea ce poti inventa, ci pentru siguranta lor ca nu dau gres cu tine. De-asta ma straduiesc sa prezint o ima­gine diferita de fiecare data cind ies afara. Sint putini regizorii ca Adrian Sitaru sau Nae Caranfil care au incredere in abilitatea lor de a construi caractere.

Ii ramin profund indatorata lui Sitaru pentru personajul pe care mi l-a oferit. Sper sa devina inspiratie si pentru alti regizori. Altfel, actorii au niste interese, regizorii de asemenea, iar criticii, asa cum spuneam, sint cei mai obiectivi si sustin valoarea. Desigur ca ma consider un om valoros si lipsit de modestie, pentru ca cea mai importanta mi-a ramas dorinta de a avea un suflet curat si de a-i face fericiti pe cei din jurul meu.

A.L.S.: Da-mi voie sa-mi marturisesc entuziasmul – acum, la sfirsit – in legatura cu rolul pe care-l faci in Pescuit sportiv. Desi te vazusem, cum spuneam, in scurtele amintite si in California Dreamin – unde fiecare trecere a ta prin cadru scapara scintei, fix ca personajul pe care-l joci –, Ana/Violeta din filmul lui Sitaru este una din cele mai bune performante in filmul românesc din toate timpurile! Te „pisicesti' cu atita aplomb printre cei doi amanti (Mihai si Mihaela), ii duci de nas cu atita nonsalanta si dai spectatorului atita informatie inteligenta despre personajul tau incit nu pot sa nu te intreb daca actoria nu e cumva, pentru tine, o forma de te­rapie? Ti-ar fi placut sa traiesti, in viata si nu pe ecran, vreuna din intim­plarile rolurilor pe care le-ai jucat? Sau sa le continui in viata ta…

M.D.: Cred ca am o ne­bunie in a-mi trai viata. Cind primesc un scena­riu nou, nu mai exista nimic in jurul meu decit fascinatia de a construi rolul. Nu pot sa explic. E ca atunci cind te indra­gostesti si nu faci decit sa cauti solutii ca sa te intilnesti cu El. Pentru mine, actoria e sansa mea de a descoperi lumea.

Merg pe strada si imi fac diferite filme. Imi modific pozitia corpului sau a ochilor ca si cum as fi o camera de filmat, ca sa creez unghiul cel mai bun. Ma imprietenesc cu oricine ca sa mai invat ceva pentru un posibil nou personaj. Inchid ochii si imi conduc visele, ma trezesc si zimbesc. Ador sa ma bucur de viata si sint extrem de fidela lucrurilor pe care le iubesc. Probabil ca asa nu las sa-mi dispara sclipirea din ochi.

Fotografii: Alex Galmeanu
Stilist: Cristina Craciun
Machiaj: Carmen Dinca
Asistent foto: Cristi Banica
Vestimentatie Alex. Leo Serban: The Place Man
Vestimentatie Maria Dinulescu: Max Mara
 

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK